x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un georgian beat a trecut ilegal granița dintre Ucraina și România. Ce spune poliția de frontieră

Un georgian beat a trecut ilegal granița dintre Ucraina și România. Ce spune poliția de frontieră

11 Ian 2020   •   16:00
Un georgian beat a trecut ilegal granița dintre Ucraina și România. Ce spune poliția de frontieră
Sursa foto: pixabay.com

 Un cetăţean georgian, de 35 de ani, a trecut ilegal frontiera de stat dintre Ucraina şi România, pe fondul stării avansate de ebrietate în care se afla.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Botoşani, Minodora Răcnea, bărbatul a fost observat, vineri, de lucrătorii de la Sectorul Darabani, cu ajutorul sistemului de supraveghere a frontierei de stat.

"Poliţiştii de frontieră s-au deplasat în zonă, au reţinut persoana în cauză şi au condus-o la sediul sectorului în vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul este un cetăţean georgian şi era în stare de ebrietate. La cercetări, cetăţeanul georgian a declarat că, pe fondul stării de ebrietate, a trecut ilegal frontiera de stat în România, el locuind în Ucraina împreună cu familia", a precizat sursa citată.

Oficialul STPF susţine că bărbatul din Georgia are interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen. El este cercetat acum sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând a fi predat autorităţilor ucrainene. 

www.agerpres.ro

×