Un girocopter s-a prăbuşit, sâmbătă dimineaţa, la ieşirea din Odorheiu Secuiesc spre Lupeni, pilotul, de 39 de ani, pierzându-şi viaţa, a declarat pentru AGERPRES şeful Centrului Operaţional al ISU Harghita, col.Ovidiu Dudu.
Prefectul judeţului Harghita, Adrian Jean Andrei, a declarat pentru AGERPRES că accidentul s-a produs la marginea lizierei pădurii, lângă platoul Szejke, în apropierea muncipiului Odorheiu Secuiesc.
În urma impactului cu solul, aparatul de zbor a luat foc, iar pilotul a murit carbonizat.
”În această dimineaţă, în jurul orei 10.45, ISU Harghita a fost semnalat prin dispeceratul 112 că în zona Odorheiul Secuiesc – Coronda un aparat de zbor de mici dimensiuni s-a prăbuşit într-o zonă împădurită şi a luat foc la impactul cu solul.
La faţa locului au ajuns în scurt timp echipaje ale ISU Harghita, ale jandarmeriei şi ale SMURD.
Primii pompieri ajunşi la faţa locului au lichidat incendiul şi au constatat că la bordul aparatului de zbor, de tip girocopter, era o singură persoană, care în urma prăbuşirii a decedat. Aparatul de zbor era privat, iar pilotul în vârstă de 39 de ani a fost identificat de către autorităţi.
Cercetările la faţa locului sunt continuate pentru stabilirea circumstanţelor accidentului de zbor”, se precizeaza in comunicatul emis de Ministerul de Interne.
Incendiul a fost lichidat de detaşamentul ISU Odorheiu Secuiesc.