x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un om al străzii a înjunghiat două femei şi un taximetrist

Un om al străzii a înjunghiat două femei şi un taximetrist

30 Oct 2016   •   23:30
Un om al străzii a înjunghiat două femei şi un taximetrist

Un vâlcean a înjunghiat duminică seară în municipiul Sibiu trei persoane, două femei şi un taximetrist, fără un motiv anume, fiind posibil ca agresorul să aibă probleme psihice, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Din primele cercetări, se pare că autorul faptei este un om al străzii.

"Un om al străzii, de 47 de ani, din judeţul Vâlcea, a înjunghiat superficial la prima vedere, două femei şi un bărbat. Pare să aibă probleme psihice. Se fac cercetări şi, după diagnostic, se va face încadrarea faptei", a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Prima dată, agresorul a înjunghiat o femeie care aştepta într-o staţie de autobuz din Sibiu, după care s-a urcat într-un taxi şi l-a înjunghiat pe şofer. După ce a coborât din taxi, a mai înjunghiat o altă sibiancă.

Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, unde au primit îngrijiri medicale, dar nu au avut nevoie de internare.

"La Unitatea de Primiri Urgente au fost aduse doua paciente de aproximativ 20 şi 28 de ani. Acestea au fost investigate de către personalul medical şi diagnosticate cu plagă înjunghiată în regiunea toracică posterioară, fără penetrare pulmonară. Pacientele sunt stabile hemodinamic, starea lor nu este gravă şi nu este nevoie de internare, astfel că acestea vor pleca cu recomandări", se arată într-un comunicat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. www.agerpres.ro

×