x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un șofer a făcut prăpăd într-o parcare din Satu Mare

Un șofer a făcut prăpăd într-o parcare din Satu Mare

de Redacția Jurnalul    |    29 Noi 2025   •   21:59
Un șofer a făcut prăpăd într-o parcare din Satu Mare
Sursa foto: Un autoturism a acroșat mai multe vehicule parcate

O mașină a făcut prăpăd în parcarea unui complex sportiv din Satu Mare. Aceasta a lovit mai multe autoturisme staționate. La fața locului, echipele de intervenție au găsit o persoană încarcerată.

ISU Satu Mare a anunțat că sâmbătă seara în jurul orei 21.00, dispeceratul a fost anunțat despre „un accident rutier produs în parcarea unui complex sportiv, de pe Strada Botizului, în care un autoturism a acroșat mai multe vehicule parcate.”

În misiune au fost trimise un echipaj cu o autospecială de stingere, echipajul de Descarcerare, un echipaj de prim-ajutor, toate din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare. De asemenea, către locul intervenției s-a deplasat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare.

Conform ISU, echipajele de intervenție au identificat o victimă conștientă și cooperantă, încarcerată în autoturism. Este vorba despre un bărbat pe care pompierii încearcă să-l extragă din mașină.

La fața locului nu au fost identificate alte victime, a precizat ISU.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: parcare accident Satu Mare