x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un tânăr fără permis, care conducea o Dacie veche, a murit după ce a apăsat prea tare pedala de acceleraţie și s-a răsturnat într-o curbă uşoară

Un tânăr fără permis, care conducea o Dacie veche, a murit după ce a apăsat prea tare pedala de acceleraţie și s-a răsturnat într-o curbă uşoară

04 Sep 2017   •   21:00
 Un tânăr fără permis, care conducea o Dacie veche, a murit după ce a apăsat prea tare pedala de acceleraţie și s-a răsturnat într-o curbă uşoară

Un tânăr de 27 de ani din comuna Daia conducea autoturismul Dacia fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, în zona localității Remuș.

La un moment dat, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara șoselei. Şoferul a fost aruncat din mașină.

Deși medicii de pe ambulanța sosită la fața locului s-au chinuit să îl ajute să rămână în viață, eforturile au fost zadarnice. Tot ce au mai putut face salvatorii a fost să declare decesul tânărului.

Polițiștii Biroului Rutier de la Poliția Municipiului Giurgiu au întocmit în cauză un dosar penal în care continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de  ucidere din culpă.Observator.tvhttp://www.observator.tv

×