x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un urs s-a plimbat pe o partie din Predeal printre zeci de schiori

Un urs s-a plimbat pe o partie din Predeal printre zeci de schiori

03 Feb 2021   •   16:52
Un urs s-a plimbat pe o partie din Predeal printre zeci de schiori

Un urs a fost filmat astăzi în timp ce se plimba printre zeci de schiori pe o pârtie din Predeal. Imaginile au aparut pe rețele de socializare si au stârnit numeroase reacții.

Luna trecută, tot pe o pârtie din Predeal un turist care schia a avut ghinionul de a se întâlni cu un urs, care a început să-l urmărească și să alerge după el. Incidentul a fost observat de oamenii care erau în telescaun. Aceștia au încercat să îl avertizeze pe schiorul aflat în pericol.

 

 

×