x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE Transalpina rămâne închisă din cauza zăpezii și a poleiului

UPDATE Transalpina rămâne închisă din cauza zăpezii și a poleiului

12 Oct 2021   •   16:34
UPDATE Transalpina rămâne închisă din cauza zăpezii și a poleiului

Circulația pe Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, rămâne închisă din cauza zăpezii și a poleiului, anunță CNAIR

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile (polei și zăpadă), pentru siguranța participanților la trafic, CNAIR și Poliția Rutieră au decis ca circulația autovechiculelor să se mențină închisă pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 67C (Transalpina).

Este închis sectorul cuprins între kilometrii 34 și 59, între Rânca și Obârșia Lotrului.

În funcție de evoluția condițiilor meteorologice, autoritățile responsabile vor reevalua în data de 20.10.2021 situația la fața locului pentru a vedea dacă este posibilă redeschiderea circulației în condiții de siguranță pe acest tronson de drum montan.

Mediafax

ȘTIRE INIȚIALĂ Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că vineri Transalpina a fost închisă temporar între Rânca și Obârșia Lotrului.

Potrivit CNAIR, decizia a fost luată din cauza poleiului pentru protecția participanților la trafic. Astfel, CNAIR și Poliția Rutieră au hotărât închiderea circulației rutiere pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 67C (Transalpina) între Rânca și Obârșia Lotrului (km 34+800 - km 59+800).

„Măsura închiderii temporare a circulației rutiere pe acest sector de drum a fost luată pentru siguranța participanților la trafic, având în vedere fenomenele meteorologice imprevizibile ce pot apărea în orice moment în această zonă”, a transmis CNAIR.

Meteorologii au avertizat vineri că urmează un weekend cu vreme foarte rece, cu precipitații în mai multe regiuni ale țării și chiar cu ninsori în zonele montane.

Mediafax

×
Subiecte în articol: transalpina