x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vânătorii din Mehedinţi şi Gorj nu sunt de acord cu interzicerea vânătorii la carnivorele mari

Vânătorii din Mehedinţi şi Gorj nu sunt de acord cu interzicerea vânătorii la carnivorele mari

12 Oct 2016   •   18:07
Vânătorii din Mehedinţi şi Gorj nu sunt de acord cu interzicerea vânătorii la carnivorele mari
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Vânătorii mehedinţeni şi gorjeni resping ordinul propus spre dezbatere publică de Ministerul Mediului prin care se vrea interzicerea vânătorii la carnivorele mari - urs, lup, pisică sălbatică şi râs, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, directorul AJVPS Gorj, Nicolae Tonca.

Potrivit sursei citate, membrii vânători cer retragerea ordinului respectiv, întrucât speciile precizate în Anexa 2 a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 actualizată în 2016 nu prevede cote de recoltare, ci cote de intervenţie.

"Aceste cote de intervenţie acordau dreptul de a vâna cele patru specii, protejate prin lege, doar în situaţii speciale. Acum, practic, se vrea interdicţia totală de a le vâna. Vânătorii noştri nu sunt de acord, considerând că, în acest fel, în situaţii speciale, cum ar fi excedentul de exemplare, situaţii legate de probleme genetice sau de boli precum turbarea, pesta, etc., sau atacul asupra oamenilor, nu vor mai putea interveni", a afirmat Tonca.

El a precizat că aceste cote de intervenţie sunt necesare pentru menţinerea unui echilibru în ecosisteme şi în ceea ce priveşte calitatea şi cantitatea faunei cinegetice.

"De aceea, noi ne opunem interzicerii totale a vânării celor patru specii. În acest sens, vom elabora un punct de vedere al asociaţiei naţionale de profil - AGVPS, bazat pe studii, pe care îl vom înainta Ministrului Mediului, cu propunerea de menţinere a actualelor prevederi legislative", a spus Tonca.

Directorul AJVPS Gorj a mai adăugat că miercuri toate asociaţiile din ţară sunt întrunite la Braşov, unde dezbat ordinul emis de Ministerul Mediului care, deocamdată, a suspendat aplicarea, dar intenţionează să-l legifereze, iar joi, la AGVPS va avea loc o şedinţă de Consiliu, unde se vor căuta soluţii şi căi de atac împotriva ordinului în cauză. AGERPRES

×