x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vaporașele nu vor circula pe Bega, în perioada carantinei din Timișoara

Vaporașele nu vor circula pe Bega, în perioada carantinei din Timișoara

12 Mar 2021   •   20:44
Vaporașele nu vor circula pe Bega, în perioada carantinei din Timișoara

Vaporașele nu vor mai circula pe Bega, începând de sâmbătă, pe perioada carantinei din Timișoara.

„Începând de mâine, 13.03.2021, pe perioada carantinării zonale, se suspendată transportul naval pe canalul Bega”, anunță Serviciul de Transport Public Timișoara.

Totodată, până la ridicarea carantinei, circulația mijloacelor de transport în comun se va desfășura până la ora 22.

Timişoara şi mai multe comune din județul Timiș au intrat carantină, de luni, din cauza numărului mare de cazuri COVID-19.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: timisoara