Un bărbat a rămas blocat cu picioarele sub bordul maşinii, după ce s-a răsturnat în afara părţii carosabile cu autoturismul pe care îl conducea, pe DE 581, în localitatea Tutova.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Petru Iftene, un echipaj de descarcerare de la Detaşamentul Bârlad a fost solicitat duminică după-amiază să intervină pentru scoaterea bărbatului din maşină.
''Persoana a rămas blocată cu picioarele sub bordul maşinii. Din primele informaţii, victima este conştientă. La faţa locului sunt deja reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă, care vor prelua victima după descarcerare, în vederea acordării de îngrijiri medicale'', a declarat, duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
La faţa locului, poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul.