x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vaslui - O copilă de 13 ani a ajuns la spital în comă alcoolică

Vaslui - O copilă de 13 ani a ajuns la spital în comă alcoolică

30 Mai 2017   •   16:39
Vaslui - O copilă de 13 ani a ajuns la spital în comă alcoolică
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

O fată de doar 13 ani, elevă în clasa a VI-a la o școală din Bârlad, Vaslui a ajuns vineri seara la spitalul din Bârlad, cu intoxicație cu alcool.

Fata a fost adusă la Unitatea de Primiri Urgențe chiar de către părinții săi, care au dorit ca totul să rămână confidențial.

Purtătorul de cuvânt a făcut însă declarații pe marginea cazului, anunțând că Andreea M., în vârstă de 13 ani a ajuns la CPU cu intoxicație cu alcool acută, nefiind cunoscute împrejurările în care fata a ajuns să bea atât de mult.

„I s-a administrat tratamentul adecvat, a fost perfuzatã cu glucozã, s-a trezit din starea în care era si a fost apoi luatã acasã de pãrinti”,  a declarat Adrian Gheorghiu, purtãtorul de cuvânt al spitalului bârlãdean pentru vremeanoua.ro.

×
Subiecte în articol: coma alcoolica