Circulaţia pe DE 581, afectat de o viitură puternică marţi seara, a fost reluată pe un singur sens, alternativ. Potrivit prefectului de Vaslui, Daniel Olteanu, echipe de drumari lucrează pentru ca artera să fie redată integral circulaţiei.
'Viitura a fost una foarte puternică şi a rupt efectiv drumul în două locuri pe o distanţă de 100 de metri. Se circulă destul de greu, pe un singur sens, alternativ, dar se face eforturi ca până diseară circulaţia să se facă pe ambele sensuri de mers', a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, prefectul judeţului Vaslui, Daniel Olteanu.
Drumul European 581, care face legătura cu municipiul Huşi şi Republica Moldova, prin Vama Albiţa, a fost distrus în zona comunei Creţeşti, fiind luat de apă, în urma precipitaţiilior abundente. Traficul greu a fost deviat deviat prin Murgeni, iar autoturismele pe ruta Creţeşti-Hoceni-Pădureni-Huşi. AGERPRES