x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vești despre victimele exploziilor de la Crevedia. Ce spune Alexandru Rafila despre pacienții internați

Vești despre victimele exploziilor de la Crevedia. Ce spune Alexandru Rafila despre pacienții internați

de Redacția Jurnalul    |    31 Aug 2023   •   15:45
Vești despre victimele exploziilor de la Crevedia. Ce spune Alexandru Rafila despre pacienții internați
Sursa foto: Antena 3 CNN

Ministrul Alexandru Rafila vine cu vești bune despre trei dintre victimele exploziilor din Crevedia, care sunt tratate în străinătate. Însă doi pacienți tratați în România sunt în stare foarte gravă.

„Avem în continuare în București doi pacienți foarte grav, unul care are arsuri de peste 95% din suprafața corpului la Spitalul Floreasca, celălalt la Bagdasar Arseni, un bărbat nepalez cu arsură de peste 90%. Sunt în stare critică amândoi și cu prognostic rezervat”, a declarat, joi, Rafila, după ședința de Guvern.

În rest, în România sunt pacienți cu stare ușoară sau medie.

În ce privește pacienții aflați în străinătate, prima veste bună vine din Belgia, unde unul dintre răniți a fost detubat, respiră spontan și este conștient.

O veste bună vine și din Graz, Austria, unde un pacient cu o suprafață arsă de peste 10% a evoluat foarte bine, este stabil hemodinamic, iar medicii apreciază că l-ar putea externa săptămâna viitoare.

De asemenea, în Norvegia, un pompier cu arsuri de peste 25% respiră spontan, este stabil hemodinamic, se simte bine, starea de sănătate s-a ameliorat și de joi începe ședințele de fizioterapie și de recuperare, adaugă ministrul.

„De asemenea, avem acea problemă la Milano, unde există pacientul cu peste 90 la sută din suprafața corporală cu arsuri, el este stabil, dar rămâne în stare critică, iar celălalt pacient se află în curs de detubare, are arsuri pe mai mult de 45% din suprafața corpului. Ambii sunt civili”, a afirmat ministrul.

×
Subiecte în articol: crevedia explozii victime alexandru rafila