Un accident blochează, la aceast oră, circulația mai multor trenuri și a autoturismelor. Din informațiile puse la dispoziție de Centrul Infotrafic, o mașină a izbit în plin un stâlp de susținere a rețelei electrice, după care a luat foc. Din fericire, șoferul a scăpat cu viață.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, în județul Bacău, traficul rutier este oprit pe DN11A Adjud - Onești, în localitatea Negoiești, deoarece un autoturism a rupt un stâlp de susținere a rețelei electrice, după care a luat foc. Conducătorul auto a fost salvat la timp.
Deoarece stâlpul a căzut pe calea ferată, este întrerupt și traficul feroviar pe secția CF 501 Adjud – Onești.
Circulația rutieră va fi reluată după ce va fi întreruptă alimentarea cu energie electrică, pentru a da posibilitatea pompierilor să intervină.