Societatea Electrocentrale Bucureşti ELCEN a fost evaluată la peste un miliard de lei, a anunțat edilul general al Capitalei, Nicuşor Dan, Pentru achiziţionarea sa de către municipalitate este nevoie de acceptul Guvernului sau a Parlamentului, sau de un acord cu o instituţie financiară.
"Au făcut o evaluare, care este la nivelul anului 2021, şi costul este puţin peste un miliard de lei. Bineînţeles că decizia nu îmi aparţine. Aparţine Consiliului General, ca orice chestiune care vizează bugetul. Deci, pentru ca achiziţia să aibă loc trebuie ca CGMB să fie de acord, sunt foarte optimist în direcţia asta, şi trebuie să găsim un mecanism financiar, astfel încât banii aceştia, pe care noi nu îi avem acum, să putem să îi ducem către viitor. Şi un astfel de mecanism financiar poate să ne fie oferit fie de către Guvern şi Parlament, care să ne dea posibilitatea să ne împrumutăm mai mult decât ceea ce spune în momentul de faţă legea plafonului bugetar, fie de către un acord cu o instituţie financiară care să ne permită să eşalonăm şi să suporte faţă de viitorii noştri creditori, care sunt creditorii actuali ai ELCEN", a aprecizat acesta.
Preluarea ELCEN ar putea duce la prețuri mai bune la gaze.
"Sunt un mare susţinător al preluării ELCEN de către Termoenergetica, pentru că rezolvă două sau trei probleme. Una - problema veşnicei dispute între aceste două instituţii: cine are dreptate când apare o problemă la furnizarea căldurii sau a apei calde în Bucureşti. Doi - asigură o convergenţă a obiectivelor pe care aceste companii le au. În momentul de faţă, de exemplu, ELECN, deşi este foarte apropiat de reţeaua principală de gaz, el ia gaz de la Distrigaz la un preţ de consumator. Pentru noi, ca Termoenergetica, este un interes direct să ne ducem să cumpărăm gaz din reţeaua principală şi să scădem ceva de ordinul 10-15% din preţ. Dar nu a fost un interes al ELCEN să facă lucrul acesta până acum", a explicat edilul general.