x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Violențele din Ajunul Crăciunului, în scădere cu 24%

Violențele din Ajunul Crăciunului, în scădere cu 24%

26 Dec 2016   •   18:05
Violențele din Ajunul Crăciunului, în scădere cu 24%

Numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă în Ajunul Crăciunului au avut o scădere de 24% în acest an faţă de 2015, în contextul în care peste 10.300 de poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în toată ţara, în locurile unde au avut loc manifestări religioase şi în zonele cu aflux mare de public, şi pe drumurile naţionale, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române, transmis luni Agerpres

Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca oamenii să se bucure în linişte de sărbătoarea Crăciunului, menţionează sursa citată. 

Potrivit IGPR, prezenţa activă a poliţiştilor, în prima zi de Crăciun, a făcut ca numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi cele de natură judiciară să se situeze sub media anului trecut (o scădere de 24%). 

De asemenea, poliţiştii au acţionat şi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, constatându-se o uşoară scădere a accidentelor rutiere grave, faţă de anii anteriori (o scădere de 14%). Totodată, nu au existat drumuri blocate sau persoane rămase blocate în trafic, precizează IGPR. 

"Sărbătorirea Crăciunului în siguranţă s-a datorat şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite corecte în această perioadă", arată comunicatul citat. 

Activitatea Poliţiei Române se va intensifica luni, în a doua zi de Crăciun, în special pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier. 

Poliţia Română recomandă tuturor cetăţenilor să se informeze cu privire la starea drumurilor, înainte de a pleca în călătorie, să se asigure că au autoturismele echipate corespunzător şi să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi în trafic. 

×