Potrivit IPJ Dolj, polițiștii au reținut trei femei cu vârste cuprinse între 29 și 71 de ani pentru înșelăciune.
În acest caz, polițiștii au făcut duminică cinci percheziții domiciliare în județele Dolj, Prahova și în municipiul București.
Cercetările au început după ce, în februarie, polițiștii au fost sesizați de o femeie din Craiova, cu privire la faptul că persoane necunoscute au indus-o în eroare că pot furniza activități de magie și vrăjitorie. Astfel, acestea ar fi determinat-o pe victimă să vireze în repetate rânduri mai multe sume de bani, în valoare de aproximativ 10.000 euro, în schimbul promisiunii prestării unor servicii oculte.
Victima ar fi apelat la cele trei persoane, identificate ulterior ca fiind din Craiova, Ploiești și București, care sub pretextul că îi pot rezolva acesteia problemele personale, prin metode specifice actelor de vrăjitorie, ar fi determinat-o să le trimită diferite sume de bani, în total suma de 91.400 lei.
În urma perchezițiilor au fost ridicate bunuri și obiecte folosite în practicarea ritualurilor oculte, mijloace de stocare, bani, precum și alte mijloace de probă.
Cele trei femei au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
(sursa: Mediafax)



