x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vrancea: Un bebeluş a fost trimis de urgenţă la Bucureşti, după ce a fost scăpat din braţe de părinţi

Vrancea: Un bebeluş a fost trimis de urgenţă la Bucureşti, după ce a fost scăpat din braţe de părinţi

13 Noi 2018   •   16:25
Vrancea: Un bebeluş a fost trimis de urgenţă la Bucureşti, după ce a fost scăpat din braţe de părinţi

O fetiţă în vârstă de numai o lună, din comuna vrânceană Năruja, a fost trimisă de urgenţă la Spitalul "Bagdasar Arseni" din Bucureşti, după ce a fost scăpată din braţe de unul dintre părinţi. 

Nou-născutul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" din Focşani, în noaptea de luni spre marţi, şi a fost diagnosticat, conform unităţii medicale, cu "traumatism cranio-cerebral acut prin cădere de la alt nivel". 

"Având în vedere vârsta fragedă a copilului şi imprevizibilitatea situaţiei sale, medicii spitalului judeţean au luat decizia de a-l trimite, de urgenţă, la Spitalul Bagdasar din Capitală", a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Alina Cosma. 

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Vidra s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul. AGERPRES /

×