x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Zeci de migranți, găsiți ascunși într-un camion și două TIR-uri

Zeci de migranți, găsiți ascunși într-un camion și două TIR-uri

de Redacția Jurnalul    |    14 Mar 2023   •   14:15
Zeci de migranți, găsiți ascunși într-un camion și două TIR-uri

77 de migranţi au fost găsiți ascunşi printre paleți, cabluri și profile PVC într-un camion și două TIR-uri, când intenţionau să ajungă ilegal în vestul Europei, prin Nădlac II.

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat la ieşirea din ţară, doi cetățeni români și un turc, aflați la volanul a două TIR-uri din România, respectiv Turcia şi a unui camion înmatriculat în România.

Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, paleți, cabluri și profile PVC, pentru diverse societăți din state din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunşi în compartimentele pentru marfă, în total, 77 de cetăţeni străini.

Migranții au fost duși la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, polițiștii au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Pakistan, India, Siria și Etiopia, ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: migranti ascunsi nadlac