x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 1.000 de români, blocați în zona de conflict. Repatrierea, imposibilă acum. Tarom organizează curse speciale pe Egipt

Peste 1.000 de români, blocați în zona de conflict. Repatrierea, imposibilă acum. Tarom organizează curse speciale pe Egipt

de Redacția Jurnalul    |    01 Mar 2026   •   20:08
Peste 1.000 de români, blocați în zona de conflict. Repatrierea, imposibilă acum. Tarom organizează curse speciale pe Egipt
Sursa foto: Hepta/TAROM organizează curse speciale pentru repatrierea cetățenilor români

Circa 300 de cetățeni români sunt în curs să plece din Israel spre Egipt. O echipă consulară trimisă de Ambasada României din Cairo îi va prelua la sosire. Este primul grup care părăsește zona directă de conflict.

Câți români sunt blocați, țară cu țară

Israel: 624 de cetățeni români, dintre care circa 30 sunt minori.

Qatar: 159 de cetățeni, dintre care 19 minori.

Iordania: 99 de cetățeni.

Oman: circa 90 de turiști.

Ramallah: 46 de cetățeni.

Arabia Saudită: 25 de cetățeni, dintre care 3 copii.

Iran: 9 persoane.

Kuweit: 6 adulți și 2 copii.

Irak: 1 cetățean cu zborul anulat.

Emiratele Arabe Unite: câteva sute de persoane - cifra exactă încă se clarifică.

În Siria nu există solicitări de repatriere. În Liban au fost solicitări de informații, dar nu și de repatriere.

O categorie aparte o reprezintă românii care nu intenționau să ajungă în zonă. Zborurile cu tranzit prin Qatar sau Emiratele Arabe Unite au fost anulate din cauza închiderii spațiului aerian. MAE le recomandă acestora să contacteze liniile aeriene și agențiile de turism - acestea au obligații legale de asistență.

În Emiratele Arabe Unite, românii cazați în hoteluri vor beneficia de prelungirea șederii fără costuri suplimentare. Cei blocați în aeroport vor fi asistați de liniile aeriene cu cazare, hrană și apă.

Unele țări din regiune au frontierele terestre deschise. Totuși, MAE avertizează că deplasările în zonă sunt extrem de periculoase. Atacurile aeriene vizează și clădiri civile, porturi și infrastructură nemilitară.

MAE reamintește că înregistrarea la consulat rămâne obligatorie pentru toți românii din zonă.

Zborurile comerciale și chartere sunt imposibile în această etapă, declară purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea.

Spațiile aeriene ale majorității statelor afectate sunt închise. Nici zborurile umanitare cu aeronave militare nu sunt fezabile deocamdată.

„Când acest lucru va fi posibil, se vor lua măsurile necesare", transmite MAE. Până atunci, celula de criză și echipele consulare lucrează la opțiuni de repatriere.

TAROM organizează curse speciale pentru repatrierea cetățenilor români din Orientul Mijlociu

Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM a anunțat că va opera zboruri speciale pentru aducerea în țară a cetățenilor români aflați în zona de conflict din Orientul Mijlociu.

După obținerea aprobărilor autorităților egiptene pentru cursele speciale Cairo – București, peste 360 de români vor putea ajunge pe Aeroportul Otopeni în dimineața zilei de luni, anunță compania duminică într-un comunicat.

Operațiunile se desfășoară în coordonare cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și alte autorități naționale, care mențin legătura permanentă cu reprezentanțele diplomatice ale României din regiune.

De asemenea, compania anunță că echipele TAROM rămân în contact cu grupurile de cetățeni români aflați în zonă.

Printre aceștia se numără pelerinii surprinși la Bethlehem la debutul conflictului, care se deplasează rutier către Cairo pentru a se îmbarca, potrivit companiei.

„Șase profesioniști formează echipajul primului zbor special TAROM din Cairo, susținuți de la sol de echipele comerciale, operaționale și tehnice ale companiei, mobilizate pentru realizarea în siguranță a acestei misiuni de repatriere”, precizează compania.

MAE transmite trei recomandări urgente pentru cetățenii români din zonele de conflict.

În primul rând, înregistrarea la consulatul român cu date de contact și locație.

În al doilea rând, respectarea instrucțiunilor autorităților locale privind adăpostirea.

În al treilea rând, evitarea deplasărilor inutile — orice mișcare reprezintă un risc suplimentar.

Call center-ul MAE a primit peste 450 de apeluri în 24 de ore. Misiunile diplomatice și consulare din teren au primit alte sute de solicitări.

Totalul depășește 1.066 de cereri de asistență, fără a include solicitările din Emiratele Arabe Unite.

Numărul de persoane care operează centrala de urgență a fost dublat prin decizia ministrului.

Printre românii blocați se află copii, minori, familii cu vârstnici, persoane în tratament medical și persoane cu nevoi speciale. Aceștia reprezintă prioritatea numărul 1 pentru echipele consulare. MAE precizează că intensitatea operațiunilor militare actuale depășește ce s-a văzut în vara anului trecut. Nimeni nu poate estima cu precizie cât va dura conflictul.

(sursa: Mediafax)

×