Fără ouă, lapte sau frișcă, multe rețete clasice par imposibil de adaptat. Totuși, tiramisu de post demonstrează că textura cremoasă și gustul aromat pot fi obținute și din ingrediente vegetale, ușor de găsit în orice magazin.
Varianta de post păstrează aroma de cafea și consistența fină a cremei dar înlocuiește produsele de origine animală cu alternative pe bază de soia și migdale.
Cum prepari tiramisu de post?
Ingrediente
Pentru blat:
-
300 ml lapte de soia
-
3 căni de făină
-
1 linguriță zahăr vanilat
-
80 ml ulei
-
2 lingurițe bicarbonat de sodiu
-
un vârf de linguriță sare
-
3 linguri zahăr
-
cafea neîndulcită
-
esență de rom
Pentru cremă:
-
100 g pudră de migdale
-
4 linguri amidon
-
450 ml lapte de soia
-
zahăr pudră (după gust)
Prepararea blatului
Prepararea este simplă și rapidă. Într-un bol mare se amestecă ingredientele uscate: făina, bicarbonatul, sarea și zahărul vanilat. Separat, se combină zahărul, laptele de soia și uleiul.
Compoziția lichidă se toarnă peste cea uscată și se amestecă până la omogenizare. Aluatul se pune într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se coace aproximativ 30 de minute, la 180°C, în cuptorul preîncălzit.
Prepararea cremei
În timp ce blatul este la cuptor, se pregătește crema. Laptele de soia, zahărul pudră și pudra de migdale se pun într-un vas la foc mediu. Se amestecă constant până când compoziția începe să se îngroașe și capătă o textură cremoasă.
Asamblarea prăjiturii
După ce blatul s-a răcit complet și a trecut testul scobitorii, se taie în două părți egale. Se prepară un sirop din cafea neîndulcită și esență de rom, cu care se însiropează ambele foi.
Se întinde un strat generos de cremă între blaturi, apoi prăjitura se pudrează cu cacao. Pentru un gust desăvârșit, tiramisu de post trebuie lăsat la frigider cel puțin trei ore înainte de servire, potrivit spynews.ro.


