x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 13 tone de materiale medicale din China au aterizat în România

13 tone de materiale medicale din China au aterizat în România

08 Apr 2020   •   21:49
13 tone de materiale medicale din China au aterizat în România
Sursa foto: facebook

O aeronavă Blue Air a adus, miercuri, 13 tone de materiale medicale din China. Transportul face parte dintr-o serie de 30 pe care compania le va efectua zilnic, începând de vineri. Alte patru tone de materiale medicale vor fi livrate joi seară de Tarom.

Operatorul naţional Blue Air a adus în ţară din China 13 tone de materiale medicale. Avionul cargo a venit din Shenzhen şi a aterizat pe Otopeni miercuri după-amiază.

„Este primul transport, mai avem altele contractate în perioada următoare, aproape zilnic, începând de vineri. Avem un număr de 30 de transporturi pe care trebuie să le facem în cel mai scurt timp”, a declarat Cristian Buciu, directorul operaţional al Blue Air.

Joi seara, alte patru tone de materiale medicale vor ajunge în România printr-o cursă operată de compania naţională Tarom.

Operatorii aerieni încearcă astfel să îşi reducă pierderile cauzate de criza coronavirusului. După ce cursele regulate de pasageri au fost suspendate, companiile îşi reprofilează aeronavele pentru transportul de marfă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: materiale medicale din China