x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 15 ani de la intrarea României în NATO

15 ani de la intrarea României în NATO

de Theodora Şutiu    |    08 Apr 2019   •   12:40
15 ani de la intrarea României în NATO

Oficiali români, dar şi oameni simpli au participat, ieri, la un ceremonial militar la Ministerul Apărării, pentru a marca împlinirea a 15 ani de la aderarea țării noastre la Alianța Nord-Atlantică.

În cadrul evenimentul „Zilele Porţilor Deschise”, participanţii au asistat la un exerciţiu de mânuire a armamentului, executat de militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, şi au putut vizita o expoziţie de tehnică militară, expoziţii tematice, dar și câteva săli emblematice ale clădirii MAI. Prezent la ceremonii, Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a anunţat că a decis să demareze procedurile pentru amenajarea Pieţei Arsenalului din Capitală, în Piaţa NATO. La final, militarii s-au retras cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Național - Palatul Cotroceni. 

×