18 ani de privatizări româneşti, cât trei ani după modelul polonez

O estimare brută a sumei încasate de pe urma privatizărilor făcute în ultimii 18 ani, în România ar ridica valoarea acesteia la circa 4 miliarde de euro, sumă comparativă cu privatizările realizate de Polonia în ultimii trei ani. Cum au reuşit polonezii acolo unde românii nu au vrut să "îşi vândă ţara"?

Planul de privatizare al Poloniei a fost adoptat la 22 aprilie 2008, iar în 23 de luni s-au deschis 688 de proiecte şi au fost finalizate alte 219. Astfel că, doar din acest plan de privatizare, în ultimele 8 luni ale anului 2008, veniturile Poloniei pe acest segment au urcat la 673 milioane de euro, iar în 2009 acestea au ajuns la 1,52 miliarde de euro. Până la momentul de faţă însă, veniturile din privatizări au ajuns la 4 miliarde de euro, iar targetul pentru sfârşitul acestui an este de 6,14 miliarde de euro. Totodată, pentru întregul an, Polonia are în plan privatizarea a 28 de companii.

În cazul României, multe din privatizările făcute din 1992 până în prezent au fost foarte controversate, criticile vizând mai ales sumele încasate de stat, adesea considerate derizorii.

Când au început privatizările, AVAS avea de gestionat 5.937 de societăţi. În prezent, AVAS mai monitorizează 3.501 de societăţi şi deţine un capital social de aproximativ 1,96 miliarde de lei, la 810 societăţi. Din aceste societăţi doar mai puţin de jumătate sunt privatizabile.

"Capital majoritar mai deţinem doar la 23 de societăţi, valoarea lor ridicându-se la 111,8 milioane de lei. Capitalul social al celor 400 de companii privatizabile se ridică în total la 234,7 milioane de lei", a declarat un reprezentant al AVAS. Se crede însă că falimentarea sau scăderea valorii unor companii a fost făcută voit în România, iar în cazul Poloniei, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul altor state europene, privatizările au fost făcute când valoarea societăţilor era încă ridicată.

Din 1992 până în prezent, România a atras un volum de investiţii ca urmare a privatizării estimat la 3,2 miliarde de euro, din care au fost confirmate 2,71 miliarde de euro.

DE CE O DIFERENŢĂ AŞA MARE?
Corupţia, negociatorii slab pregătiţi, presiunile externe şi lipsa unor condiţii post-privatizare au fost principalele motive care au tras în jos de valoarea privatizărilor companiilor de stat din România.

"Calitatea negociatorilor este unul dintre motivele importante pentru care privatizările din România au fost făcute deficitar. Mai contează însă şi scopul pentru care au fost ele făcute. Poate în Polonia privatizările s-au făcut pentru ceea ce ar fi trebuit - pentru a îmbunătăţi managementul şi performanţa unor societăţi. În România însă s-au făcut pentru posibilitatea unora de a se îmbogăţi. Totul s-a desfăşurat pe bază de comision ilegal", a declarat analistul Ilie Şerbănescu.

Lipsa unor standarde clare cu privire la scopul realizării privatizărilor este şi ea un motiv pentru care statul nu s-a putut lăuda cu obţinerea unor rezultate excepţionale de pe urma acestora. "Faptul că nu a existat un scop clar al privatizărilor - bani, crearea de slujbe, investiţii în economie, a fost un inconvenient puternic. Fiecare instituţie care s-a ocupat de-a lungul timpului de privatizarea companiilor de stat a urmărit altceva. Totodată, lipsa condiţiilor post-privatizare a constituit şi ea o problemă în sine", a adăugat analistul economic Liviu Voinea.




DE 10 ORI MAI MULT DIN VĂNZAREA "PE BUCĂŢI"
Dacă unele întreprinderi erau vândute pe bucăţi, utilajele şi terenul separat, statul ar fi putut câştiga mult mai mulţi bani. "În urmă cu trei ani am făcut un calcul pe baza datelor publicate de AVAS la vremea respectivă. Concluzia a fost că dacă s-ar fi făcut lichidări ale întreprinderilor, statul ar fi câştigat de 10 ori mai mult. Dacă atunci când realizau că nu merge compania o vindeau pe bucăţi", a explicat Şerbănescu.

Reprezentanţii AVAS precizează însă că până în anul 2000 sindicatele erau foarte puternice, iar statul avea ca scop restaurarea dreptului istoric al statului prin vinderea pachetului de acţiuni deţinut. "Statul nu avea voie să vândă pe bucăţi companiile. Iar sindicatele nu ar fi acceptat acest lucru", au adăugat aceştia.

PRIVATIZĂRI CONTROVERSATE
"Unele companii au fost falimentate special pentru a exista motiv de privatizare. Apoi au fost înstrăinate la preţuri derizorii. Nu este însă şi cazul companiilor importante. «Numele grele» au fost vândute pe bază de presiune externă. Pe principiul - «vreţi aderarea, ne daţi economia». Vânzarea Petromului cu aproximativ 669 milioane de dolari este o bătaie de joc. Privatizarea Petromului, a companiilor de distribuţie de gaze şi de electricitate nu s-a făcut pentru performanţă", a adăugat Şerbănescu.

Anul trecut, veniturile din vânzarea activelor se ridica la 500.000 de dolari (98 de active), de cinci ori mai mici decât suma obţinută în 2008 (2,36 mil. dolari, din vânzarea a 160 de active), iar cele din privatizări la mai puţin de 1,5 milioane de euro.

SCANDALURI ROMÂNEŞTI ŞI POLONEZE
La momentul privatizării Petrom, în 2004, compania avea datorii de 240 milioane de euro şi o cifră de afaceri de 2,1 miliarde de euro. Astfel că pentru 33% din Petrom statul a primit încă 668 milioane de euro. Grupul austriac OMV a făcut o majorare de capital până la 1,5 miliarde de euro, ajungând astfel să deţină 51% din companie. Patru ani mai târziu, în 2008, Petrom s-a putut "lăuda" cu o cifră de afaceri dublă, 4,55 miliarde de euro, şi un profit de 277 milioane de euro.

Totodată, dacă la momentul privatizării Petrom avea peste 50.000 de angajaţi, la sfârşitul lui 2007 a ajuns la jumătate - 26.300 de salariaţi.
Nici Polonia nu a fost însă scutită de scandaluri. Planul de privatizare anterior s-a lăsat cu un scandal de proporţii la vremea respectivă, deşi acuzaţiile de corupţie nu au fost dovedite, potrivit presei poloneze. În cazul unuia din aceste scandaluri, desfăşurat în 2004, statul a vândut 63% din acţiunile Unipetrol companiei PKN Orlen pentru suma de 480 milioane de dolari, iar controversa a pornit atunci când un ziar polonez a ridicat problema corupţiei.

Mai exact, s-a speculat că PKN Orlen a vândut nişte proprietăţi companiei Agrofert la preţuri extrem de mici în schimbul unor favoruri. Ziarul susţinea că deţinătorul Agrofert, partener al PKN Orlen şi cu prieteni în Guvern, i-a ajutat pe aceştia să obţină afacerea. Exemplul nu este însă singular.