x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 20 de state membre UE, printre care şi România, vor participa la crearea unui "Parchet european"

20 de state membre UE, printre care şi România, vor participa la crearea unui "Parchet european"

12 Oct 2017   •   18:05
20 de state membre UE, printre care şi România, vor participa la crearea unui "Parchet european"

Douăzeci de state membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au convenit joi să participe la crearea unui 'Parchet european' specializat în combaterea fraudelor legate de TVA şi de fondurile europene, transmite Reuters. 

Biroul Procurorului Public European (EPPO) va avea sediul la Luxemburg şi se va ocupa de cazurile transfrontaliere pe care adesea procurorii naţionali le consideră dificil de urmărit. Se estimează că EPPO va fi operaţional începând din anul 2020. 

Concret, EPPO va avea un birou central în Luxemburg, care îi va reuni pe procurorii europeni (câte unul pentru fiecare stat membru participant), dar va avea şi o structură descentralizată, cu ''procurori europeni delegaţi'' în statele membre. Parchetul va viza îndeosebi fraudele în cazul fondurilor structurale europene şi va avea de asemenea competenţe în ce priveşte depistarea fraudelor transfrontaliere cu TVA, pentru sume ce depăşesc 10 milioane de euro. Potrivit Comisiei Europene, autorităţile publice din statele membre pierd anual venituri de cel puţin 50 miliarde de euro din TVA din cauza acestui timp de fraude. 

''A fost nevoie 20 de ani pentru a face acest birou şi, deşi el nu este deocamdată un FBI european, acesta este totuşi un pas important'', a menţionat organizaţia Transparency International într-o declaraţie. 

Ţările care nu au semnat joi acordul privind crearea EPPO sunt Danemarca, Irlanda, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Suedia şi Ungaria, dar ele se pot alătura ulterior în orice moment acestei iniţiative. Această procedură europeană a cooperării consolidate permite surmontarea opoziţiei unor state din UE în domenii care nu sunt exclusiv de competenţă comunitară, autorizând un grup de ţări membre să adopte decizii care nu se aplică decât în cazul lor, chiar dacă alte state pot să li se alăture ulterior. 

La 5 octombrie, Parlamentul European a aprobat un text în baza căruia 20 de ţări membre ale Uniunii Europene vor participa începând din anul 2020 în cadrul acestui ''Parchet european'' specializat în combaterea fraudelor legate de TVA şi de fondurile structurale europene. 

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat în luna septembrie că EPPO ar trebui să aibă printre responsabilităţile sale şi urmărirea cazurilor de terorism transfrontalier.

AGERPRES

×