Sărbătoarea Marii Uniri a adus, în anul Centenarului, un record absolut în privința ocupării locurilor de cazare din tot județul Alba, nu doar de la Alba Iulia. Tot demne de Guiness Book sunt și prețurile. În aceste zile de sărbătoare, comercianții și hotelierii, patronii de baruri, restaurante și pensiuni din întreg județul ar putea să înregistreze încasări cât într-o lună întreagă. Mulți dintre localnici au ales să plece într-o minivacanță, pentru a câștiga în două zile peste 3.000 de euro pentru închirierea unui apartament.
Sute de mii de oameni paticipă la evenimentele dedicate Zilei Naționale a României, la Alba Iulia, iar turismul și serviciile conexe s-au confruntat, în acest an, cu o mare provocare. Aproape toate locurile de cazare s-au epuizat, în tot județul Alba, încă din vară. Cei care au înțeles oportunitatea și-au închiriat apartamentele din Alba Iulia, pe bani foarte mulți, în această perioadă, dar și hotelierii au profitat de ocazie, mărind prețurile chiar de patru sau cinci ori, pentru cei care au întârziat să-și facă rezervări. O cameră la un hotel de patru stele a costat, în ultimele zile peste 1.000 de lei pe zi, iar o garsonieră în oraș se închiria cu circa 700 de lei pe zi, pentru aceeași perioadă de 1 decembrie. “Se estimează că vor fi peste 200.000 de oameni, de 1 decembrie, la Alba Iulia. Numărul de locuri de cazare din întregul județ este de peste 14.000, iar în oraș avem un grad de ocupare de 100% încă din vară. În tot județul au fost ocupate locurile de cazare începând din primăvara acestui an. Apoi s-au închiriat aproximativ 1.500 de apartamente, dar nu putem decât să estimăm numărul total de apartamente care au fost închiriate, în această perioadă”, a explicat, pentru Jurnalul, Emil Anton Comșa, președintele ANTREC Alba. Dintre cele peste 14.000 de locuri de cazare, conform datelor furnizate de Agenția de Dezvoltare Regională, doar o treime figurează în statisticile Ministerului Turismului, care nu are datele din teritoriu actualizate. Chiar și așa, județul Alba nu poate face față unui număr de peste 200.000 de turiști în același timp.
Alba generează turism în județele vecine
Cei care nu au mai putut închiria o cameră în Alba Iulia sau măcar în județul Alba au contribuit la creșterea turismului în zonele învecinate, asumându-și drumurile lungi, până la locul de desfășurare a evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri. Cei care au vrut să fie cât mai aproape de centrul orașului Marii Uniri, au scos din buzunare câteva mii de euro, pentru un apartament. „Încă din vară, am început să căutăm locuri de cazare în județele învecinate, mai ales Mureș, Sibiu sau Hunedoara. Pensiunile au făcut programe de două și trei zile, pentru 1 decembrie. Un apartament din blocurile care au vedere la tribune și la monumentul unității naționale au ajuns să fie închiriate pe câteva mii de euro, pentru trei zile, dar sunt excepții”, mai spune prețedintele ANTREC Alba. Unii proprietari de apartamente din zona centrală a orașului au ajuns să ceară peste 1.000 de euro pe zi, adică peste 3.000 de euro pentru trei zile. După ce s-au ocupat locurile de cazare înregistrate în circuitul turistic, prețurile apartamentelor și al vilelor au explodat, ajungându-se la peste 3.000 de lei pe zi, respectiv peste 6.000 de lei pentru trei zile, prețul unui apartament, chiar și departe de centru.
Se va merge pe jos, ca la Marea Unire
Alba Iulia are doar 65.000 de locuitori, iar capacitatea de transport a orașului va fi depășită cu mult de cei peste 200.000 de vizitatori care sunt așteptați în aceste zile. În afară de lipsa locurilor de cazare care să acopere cererea de 20 de ori mai mare decât oferta, probleme vor fi și cu deplasarea prin oraș sau chiar în județ, în această perioadă foarte aglomerată. Dar se așteaptă să-și crească semnificativ încasările și transportatorii, chiar și cei de ocazie, care vor fi aproape imposibil de depistat, în trafic. La fel se pregătesc de încasări record și vânzătorii de suveniruri, care s-au pregătit temeinic pentru aceste zile. „Presiunea a fost foarte mare, în acest an al Centenarului. În ultimele zile se fac tot felul de proiecte pentru parcarea mașinilor și pentru transportul public, deoarece va fi interzisă circulația pe marile bulevarde. Zona centrală e total restricționată. Se va merge probabil pe jos, ca și la Unire”, mai spune Emil Comșa.
Fenomen internațional, de Ziua Națională
Nunărul locurilor de cazare din județul Alba este mai mic decât în județele învecinate, iar numărul de locuri de cazare din Alba Iulia este de aproape 200 de ori mai mic decât de cel necesar pentru a putea primi vizitatorii care vin la sărbătoarea de 1 decembrie. Specialiștii în turism arată că în toate situațiile de acest fel se înregistrează creșteri fabuloase de prețuri, în toate zonele lumii, iar fenomenul pe care îl vedem astăzi la Alba Iulia nu este o noutate și nu are legătură cu specificul românesc, ci cu tendințele firești ale pieței, la nivel internațional. “Potrivit Institutului Național de Statistică, județul Alba are, în 2018, 5.278 de locuri în structurile de cazare. Dintre acestea, municipiul Alba Iulia deține 1.226 de locuri de cazare. În contextul în care, cu ocazia Zilei Naționale și a celebrării Centenarului, în Alba Iulia vin peste 200.000 de vizitatori, este evident că majoritatea nu vor beneficia de cazare. Majoritatea rezervărilor au fost făcute din timp, cu luni de zile înainte de 1 Decembrie. Însă, o parte dintre turiștii care aleg Alba Iulia pentru 1 Decembrie se vor caza în județele vecine, urmând să se deplaseze la Alba Iulia cu ocazia Zilei Naționale. De exemplu, municipiul Sibiu are o capacitate de cazare mai mare, de 5.533 de locuri, iar județul în sine are 10.364 de locuri. Județul Mureș are o capacitate de cazare de 11.686 de locuri, iar județul Hunedoara, de 7.719 de locuri. De asemenea, unii dintre vizitatori vor sta la rude și la prieteni sau vor închiria apartamente prin diverse modalități. Există și vizitatori care aleg să stea doar o zi la Alba Iulia, de 1 decembrie, fără a înnopta”, spune Traian Bădulescu, consultant în turism.
Prețurile au crescut și la servicii, mai ales la transporturi sau suveniruri. Un fular tricolor, care costa zece lei, de exemplu, a ajuns să coste de trei ori mai mult, în ultimele zile
Prețurile cresc și la transporturi sau suveniruri. Toată lumea s-a străduit să facă cât mai mult.
Emil Anton Comșa, președintele ANTREC Alba
Suveniruri pentru un oraș turistic
Anul Centenarului este, pentru Alba Iulia, apogeul unui fenomen care se înregistrează încă de câțiva ani. Turismul este înfloritor, în preajma Zilei Națioinale a României, dar orașul începe să devină unul dintre cele mai atractive din România, în orice sezon. Suvenirurile specifice destinațiilor turistice nu sunt prezente pe tarabe doar de 1 Decembrie, ci au început să devină omniprezente în orașul Unirii, tocmai ca o recunoaștere a valorii pe care destinația o are pentru turism. “Municipiul Alba Iulia s-a dezvoltat din punct de vedere turistic în ultimii ani, devenind în sine o destinație. Centrul istoric și Cetatea Alba Carolina sunt complet restaurate, iar numărul de turiști străini și români crește de la an la an. De exemplu, judetul Alba a primit anul trecut 172.340 de turiști, conform INS, dintre care aproape 30.000 au fost străini. Cifrele arată clar creștere față de anii precedenți”, spune Traian Bădulescu, consultant în turism. Din păcate, datele raportate de INS nu reprezintă decât o treime din cele reale, conform estimărilor făcute de ANTREC Alba și de ADR Centru, dar încă nu sunt corelate.
Evenimentele nu mai au loc în oraș
Pentru a omagia Centenarul Marii Uniri, asociația Academia Rurală Transilvană lansează revista trimestială ”Viaţa la ţară”, înregistrată la Biblioteca Națională ca revistă de patrimoniu. “Va fi o revistă trimestrială, pe care o vom lansa pe 30 noiembrie, la căminul cultural din localitatea Garda de Jos, pentru că la Alba Iulia nu am mai găsit spații disponibile pentru organizarea evenimentului. Revista va aborda teme variate, care vor evidenția evoluția satului românesc. Membrii Academiei Rurale Transilvane consideră că este momentul unui efort academic concertat, care printr-o abordare pluridisciplinară, abordare precizată şi în legile cadru ale Educaţiei, trebuie susţinută de întreaga societate şi mai ales de structurile academice actuale”, explică Emil Comșa, președintele ANTREC Alba. Revista este lansată și în contextul Anului European al Patrimoniului Cultural 2018.
Se așteaptă vânzări record și creșteri în comerț
În aceste zile de sărbătoare, reprezentanții sectorului de retail din Alba Iulia se așteaptă la vânzări record. Magazinele și-au făcut aprovizionarea cât pentru o lună întreagă, având în vedere faptul că numărul de vizitatori ai orașului ar putea crește de peste trei ori față de cei 65.000 de locuitori. Cele mai solicitate vor fi barurile și restaurantele, care se așteaptă la suprasolicitare, atât ziua, cât și noaptea, dar și la încasări de zeci de ori mai mari decât într-o zi obișnuită. Se estimează că vor beneficia de vânzări record și micii comercianți din oraș, care se așteaptă să-și epuizeze marfa, mai ales cei care vor avea în micile magazine sau pe tarabe suveniruri și obiecte care amintesc de Marea Unire. Și patronii patiseriilor din oraș se așteaptă să fie luați cu asalt, în aceste zile.