x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 200 de copii preşcolari s-au îmbolnăvit la Bălan, după ce au stat în FRIGIDERE. Frigul ar putea închide şcolile

200 de copii preşcolari s-au îmbolnăvit la Bălan, după ce au stat în FRIGIDERE. Frigul ar putea închide şcolile

13 Oct 2011   •   09:21
200 de copii preşcolari s-au îmbolnăvit la Bălan, după ce au stat în FRIGIDERE. Frigul ar putea închide şcolile

Salile de clasa din gradinitele orasului harghitean european Balan sunt neincalzite, pentru ca Primaria nu a achitat restantele pentru furnizarea gazului, iar compania Hargita Gaz nu a reluat alimentarea sistata in luna aprilie.

Cum zilele acestea iarna s-a instalat in Balan, temperaturile in gradinite sunt similare cu cele din frigidere – 6 grade Celsius. Inca putin si salile de clasa se transforma in congelatoare.

Urmarea este ca doua treimi dintre cei 280 de prescolari din Balan s-au imbolnavit, astfel ca, azi, gradinitele au fost inchise si copiii au fost trimisi acasa.

Ce este si mai grav este ca situatia nu este noua – la fel se petrec lucrurile de mai multi ani incoace! De apa calda si incalzire nu beneficiaza nici scolile din Balan, dar scolarii sunt ceva mai rezistenti si se considera ca pot participa la cursuri incotosmaniti.

"Este o problema care treneaza de sase ani. Pana in 2010, institutiile scolare din orasul Balan au acumulat datorii uriase catre furnizorul de gaz, dar, datorita eforturilor depuse de Consiliul Judetean si de Prefectura Harghita, precum si pe baza promisiunilor ferme ale primarului din Balan ca macar facturile curente vor fi achitate la timp, Hargita Gaz a reluat furnizarea incalzirii si apei calde in unitatile de invatamant. Numai o luna au tinut promisiunile primarului si din noiembrie anul trecut nu a mai achitat niciun leu, nici din restanta si nici pentru facturile curente. Noi am continuat sa dam gaz pana in aprilie, pentru ca suntem constienti ca elevii si prescolarii nu sunt responsabili de situatia creata", a afirmat Balint Kinga, managerul de comunicare al Hargita Gaz.

Potrivit acesteia, pana in septembrie 2011, datoriile unitatilor de invatamant din Balan catre furnizorul de gaz se ridicau la peste 400.000 de lei.

In urma rectificarii bugetare, Guvernul a alocat orasului Balan suma de 100.000 de lei pentru achitarea partiala a datoriei la gaz, lucru care s-a si facut, insa furnizorul sustine ca, "intrucat nici macar o patrime din restanta nu s-a achitat", nu este dispus sa reia alimentarea cu gaz la scoli si gradinite.

Hargita Gaz si Prefectura Harghita au avansat o propunere potrivit careia suma de 100.000 de lei alocata de Guvern sa fie platita exclusiv pentru achitarea datoriei gradinitelor, astfel incat macar ele sa beneficieze de gaz, propunere care nu fost acceptata de Primarie si de conducerile scolilor, care ar fi ramas fara incalzire in timpul iernii, pe considerentul ca nu se poate face discriminare intre copii, toti avand acelasi drept constitutional la educatie, in conditii civilizate, fie ei prescolari sau scolari.

"Este o solutie inacceptabila si inumana in acelasi timp. Copiilor, prin Constitutie, li se garanteaza dreptul la educatie si acela trebuie respectat, indiferent ca studiaza la gradinita sau intr-o scoala, nimeni nu poate decide sa favorizeze unii copii in detrimentul celorlalti. Am ajuns in situatia de a opta intre a da caldura unora si altora nu?", a declarat Orban Lorand, profesor de istorie la o scoala din Balan.

El a adaugat ca elevii de la scoli merg la cursuri, dar stau imbracati in clase, unde temperatura a fost, joi dimineata, de sase grade Celsius.

Pe de alta parte, parintii elevilor care sunt in ani terminali nu inteleg de ce copiii lor trebuie sa aiba de suferit, la fel ca in anii precedenti, cand "s-a intrerupt mereu anul scolar si au fost nevoiti sa o ia mereu de la capat".

Primarul din Balan, Mihai Meres, spune ca orasul nu are bani sa plateasca datoriile de peste 300.000 de lei pe care cele sase unitati de invatamant le-au acumulat la furnizorul de gaz.

"N-am putut sa platim facturile la gaz, asa ca am dispus blocarea anului scolar pentru copii. Mai bine stau acasa decat sa inghete la scoala. Absolut nimeni nu ne-a ajutat, Guvernul a facut doar promisiuni, Consiliul Judetean, in loc sa ne dea bani, ne-a executat silit si ne-a luat banii din cont, iar din bugetul orasului, chiar daca s-ar incasa suta la suta taxele si impozitele locale, n-am fi capabili sa platim gazul in scoli. Suntem un oras sarac, cu oameni saraci", a declarat Mihai Meres.

Seful Inspectoratului Scolar Judetean Harghita, Ferencz Salamon Alpar, acuza Primaria orasului Balan ca nu s-a preocupat indeajuns de unitatile de invatamant din localitate, afirmand ca autoritatea publica locala si-a facut un obicei din a "santaja" folosindu-se de copii.

"E inacceptabil faptul ca un primar sau oricine sa santajeze o terta parte cu copii si cu sanatatea copiilor. In Harghita exista unitati administrative de la sarace la foarte sarace si pretutindeni, cu execeptia Balanului, se asigura functionarea institutiilor de invatamant, conditiile proprii pentru educarea unor copii mici, care nu sunt vinovati de masurile care nu sunt luate de autoritatile publice locale", a spus inspectorul scolar general harghitean.

Activitatea miniera din Balan, care sustinea intreaga comunitate, a fost desfiintata, astfel ca mai mult de jumatate din populatia activa a orasului este plecata la munca in strainatate, pentru ca familiile sa isi sustina copiii si rudele ramase acasa.

In scolile si gradinitele din orasul Balan invata aproximativ 1.300 de elevi si prescolari.

UPDATE: Orele de curs - reduse la 35 de minute in scoli, din cauza frigului

Autoritatile locale au decis reducerea, incepand de vineri, a duratei orelor de curs in scoli la 35 de minute, din cauza frigului din clase, iar daca temperaturile vor deveni negative cursurile se vor intrerupe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Nu putem sa ne permitem sa ne jucam cu sanatatea copiilor. Acum stau in clase imbracati ca afara. Prognoza meteo a anuntat, insa, ca se raceste mult incepand de maine (vineri - n.r.) si decat sa inghete in clase mai bine intrerupem cursurile daca va fi nevoie", a afirmat primarul Balanului, Mihai Meres.

×