x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 200 de pelerini de la Nicula au avut nevoie de îngrijiri medicale

200 de pelerini de la Nicula au avut nevoie de îngrijiri medicale

16 Aug 2016   •   15:47
200 de pelerini de la Nicula au avut nevoie de îngrijiri medicale
Sursa foto: ELENA STANCIU / AGERPRES FOTO

Ambulanţele şi SMURD-ul au intervenit pentru a acorda îngrijiri la aproape 200 de persoane în timpul pelerinajului de la Mănăstirea Nicula, din Cluj, unde ieri şi duminică noaptea au fost prezente aproximativ 50.000 de persoane. Printre cazurile care au necesitat intervenţia medicilor s-a numărat un infarct, dar şi numeroase cazuri de jupuiri ale pielii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Cluj, Cătălin Uţă, majoritatea cazurilor care au necesitat intervenţia medicilor au fost pacienţi cu dureri de cap şi de abdomen. Multe alte cazuri au fost de coate şi genunchi juliţi, deoarece tradiţia locului cere ca pelerinii să înconjoare tâtâş biserica de lemn din curtea mănăstirii de trei ori. "Am intervenit la circa 110 cazuri, în acest an predominând durerile de cap şi cele abdominale, provocate de diferite cauze. Persoanele care au solicitat asistenţă medicală au fost tratate pe loc, dar am avut şi patru cazuri de pacienţi care au fost transportaţi la spital pentru investigaţii ulterioare, dintre care un bărbat cu infarct. Am avut şi  cazuri de persoane tratate pentru escoriaţii după ce au înconjurat în coate şi genunchi bisericuţa de lemn din curtea Mănăstirii Nicula”, a spus Cătălin Uţă. Echipajele SMURD au avut 76 de intervenţii, tratând dureri de cap sau abdominale. De asemenea, au fost şi multe cazuri de leşinuri, două persoane fiind duse la spital.

Mesaj împotriva corectitudinii politice

Pentru credincioşii sosiţi să marcheze sărbătoarea Adormirii Macii Domnului, călugării Mănăstirii Nicula au distribuit 20.000 de sarmale şi alte câteva zeci de mii de felii de cozonac. Pelerinajul la Mănăstirea Nicula a devenit o tradiţie, crezându-se că o icoană a Fecioarei Maria, veche de peste 300 de ani, ar fi făcătoare de minuni. Printre feţele bisericeşti care au vorbit mulţimii s-a numărat şi  Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ, care le-a spus pelerinilor că atentatele teroriste din Europa ar putea fi o cauză a corectitudinii politice practicate în Uniunea Europeană.

"În virtutea unei corectitudini politice, Europa nu mai face referire la rădăcini (creştine n.r.). Ne punem întrebarea dacă nu datorită acestei stări de lucruri îngăduie Dumnezeu să fie atâtea atentate teroriste", mitropolitul Andrei Andreicuţ

Mulţi dintre pelerini au venit de duminică la Mănăstirea Nicula, aşteptând slujba de ieri în corturi sau întinşi pe pături

×