x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 4.000 de mineri protestează la Târgu Jiu. Angajaţii Complexului Energetic Oltenia, nemulţumiţi de reducerea orelor de muncă şi a salariilor

4.000 de mineri protestează la Târgu Jiu. Angajaţii Complexului Energetic Oltenia, nemulţumiţi de reducerea orelor de muncă şi a salariilor

30 Mai 2013   •   12:54
4.000 de mineri protestează la Târgu Jiu. Angajaţii Complexului Energetic Oltenia, nemulţumiţi de reducerea orelor de muncă şi a salariilor
Sursa foto: rtv.net

Aproximativ 4.000 de mineri din Târgu Jiu participă la proteste în centrul oraşului, oamenii opunându-se reducerii săptămânii de lucru de la cinci la patru zile. În plus, minerii sunt nemulţumiţi că reducerea salariilor nu a fost negociată cu reprezentanţii sindicali. Mitingul se va desfăşura astăzi, între orele 12.00 şi 17.00, şi vineri, între orele 12.00 și 16.00.

Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) "Cartel Alfa" susţine acţiunea revendicativă a sindicaliştilor din Federaţia Naţională Mine Energie (FNME), de joi şi vineri, şi consideră că protestele acestora sunt pe deplin justificate, se artă într-un comunicat.

CNS Cartel Alfa apreciază că demersul minerilor şi energeticienilor afiliaţi FNME trebuie înţeles ca un semnal de alarmă adresat autorităţilor de la care se aşteaptă măsuri clare pentru soluţionarea revendicărilor lucrătorilor din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO).

"Este imperios necesar un dialog corect şi constructiv cu organizaţiile sindicale reprezentative pentru deblocarea situaţiei în care se află CEO. Protestele anterioare şi cele care sunt planificate de sindicalişti sunt singurul răspuns posibil la abuzurile comise de-a lungul timpului de conducerea CEO. CNS 'Cartel Alfa' susţine FNME în reluarea protestelor în stradă începând de joi, 30 mai, urmând ca la acţiuni să participe 5.000 de mineri", afirmă preşedintele CNS "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.

CNS "Cartel Alfa" consideră inadmisibilă încălcarea Contractului Colectiv de Muncă (CCM), în comunicat menţionându-se că nu poate fi acceptată şi tolerată practica administraţiei CEO de a modifica unilateral salariile începând cu data de 1 iunie 2013, demers ce nu respectă prevederile CCM şi care nu a fost negociat cu sindicatele.

×
Subiecte în articol: mineri protest mineri targu jiu