x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 400 de copaci plantați în satul Poroschia în cadrul Săptămânii Globale de Voluntariat a Hilton Worldwide

400 de copaci plantați în satul Poroschia în cadrul Săptămânii Globale de Voluntariat a Hilton Worldwide

22 Noi 2012   •   15:58
400 de copaci plantați în satul Poroschia în cadrul Săptămânii Globale de Voluntariat a Hilton Worldwide
Sursa foto: Bogdan Chesaru/Intact Images

În data de 16 noiembrie, peste 30 dintre membrii echipei Athénée Palace Hilton din București s-au alăturat Fundației ViitorPlus, pentru a planta 400 de copaci în satul Poroschia. Această activitate a venit în sprijinul campaniei de conservare „Pădurea copiilor“, inițiată de ViitorPlus, care își dorește să planteze câte un copac în pădurile din sudul României pentru fiecare copil nou-născut în țară. Fundația ViitorPlus, specializată în proiecte educaționale de împădurire, reciclare și protecția mediului, desfășoară această campanie în cadrul unui program de dezvoltare durabilă mai amplu.

Acțiunea s-a petrecut cu ocazia săptămânii Globale de Voluntariat a Hilton Worldwide.

„Noi, cei de la Athénée Palace Hilton, considerăm că acțiunile colective mici pot produce mari schimbări pentru comunitate. Încurajăm implicarea membrilor echipei noastre în activitățile de responsabilitate socială ale companiei noastre. Ne-am implicat îndeaproape în campania „Pădurea copiilor“, iar anterior am susținut o campanie de strângere de fonduri pentru acțiuni caritabile pentru a marca Ora Mondială a Pământului de anul acesta și suntem încântați să continuăm să sprijinim asemenea acțiuni”, a declarat Linda Griffin, Director general Athénée Palace Hilton.

ViitorPlus este una dintre cele mai cunoscute organizații non-profit din București care implementează o gamă largă de proiecte de dezvoltare durabilă. Eforturile lor, de la reîmpăduriri la acțiuni sociale, combină soluții pentru problemele de mediu, economie și sociale din România. Anul trecut, ViitorPlus a lansat o campanie de strângere de fonduri intitulată „Pădurea copiilor“, ce-și propune să planteze și să îngrijească 30.000 de copaci, câte unul pentru fiecare copil nou-născut în București.

De asemenea, în 11 noiembrie, Athénée Palace Hilton și-a unit forțele și cu Fundația Parada, pentru a oferi copiilor străzii din București o zi de activități sportive. Membrii echipei au organizat un meci de fotbal pentru tinerii talentați și au servit, de asemenea, sanvișuri proaspete, pregătite în bucătăria hotelului. Tot în sprijinul tinerilor, hotelul a colaborat cu Fundația United Way, oferind unui grup de tineri șansa de a participa la o săptămână de ucenicie la hotelul nostru. Pe lângă însușirea de abilități practice, tinerii au beneficiat și de sfaturi privind cariera și de un atelier de lucru pentru crearea CV-ului.

Fundația Parada își dorește să sprijine copiii dezavantajați, oferindu-le activități educaționale formale și informale și dezvoltându-le încrederea în anumite împrejurări sociale. Fundația este renumită pentru oferirea copiilor șanse de a învăța arta circului drept alternativă atractivă la viața pe străzi. 

×