x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 46 de victime ale exploziilor din Crevedia sunt internate în spitalele din București. Patru pacienți vor fi transferați în Italia și Belgia

46 de victime ale exploziilor din Crevedia sunt internate în spitalele din București. Patru pacienți vor fi transferați în Italia și Belgia

de Redacția Jurnalul    |    27 Aug 2023   •   00:39
 46 de victime ale exploziilor din Crevedia sunt internate în spitalele din București. Patru pacienți vor fi transferați în Italia și Belgia

Ministerul Sănătății a anunțat că în spitalele din București sunt internate 46 de victime ale exploziilor din Crevedia, din care în jur de 30 au nevoie de Terapie Intensivă.

Informarea a fost făcută imediat după miezul nopții.

„În spitalele din București sunt internate în acest moment 46 de victime ale exploziilor care au avut loc la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa”, a anunțat Ministerul Sănătății.

Cei mai mulți pacienți sunt la Spitalul Floreasca. Opt pacienți sunt intubați.

„13 sunt la Spitalul Bagdasar Arseni, 4 la Spitalul de Arși, 28 la Floreasca, 1 la Elias. 8 pacienți sunt intubați. Cifrele vor fi actualizate pe măsură ce apar noi informații”, a precizat MS.

Anterior, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că pe parcursul nopții patru pacienți vor fi transferați în Italia și Belgia.

Mai multe explozii violente, urmate de un incendiu puternic, au avut loc, sâmbătă seara, la o stație GPL din Crevedia, pe DN1 A. A fost activat Planul Roșu de intervenție.

MAI a activat o linie verde pentru rudele celor răniți. Cele două numere de telefon la care se pot cere informații despre starea victimelor sunt: 021.206.93.97 și 021.206.93.98

Centrul de transfuzii din București face apel la populație pentru donarea de sânge.

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj după tragedia de la Crevedia soldată cu cel puțin un deces și cu zeci de răniți. Prioritatea zero este să le oferim celor afectați tot sprijinul necesar, apoi trebuie demarată rapid o anchetă, a spus șeful statului.

Mesajul a fost transmis pe Facebook.

„O nouă tragedie a zguduit în această seară România și sunt profund îndurerat că exploziile de la Crevedia s-au soldat cu victime. Transmit condoleanțe familiilor îndurerate și le urez însănătoșire grabnică celor răniți. În acest moment, prioritatea zero este să le oferim celor afectați tot sprijinul necesar și să le facilităm accesul la tratament în regim de urgență”, a transmis președintele României.

Șeful statului a solicitat ca după intervenția de urgență să se facă o anchetă urgentă.

„De îndată ce situația din zona de risc va fi stabilizată, trebuie demarată rapid o anchetă pentru a afla dacă legea și regulile au fost încălcate. Solicit autorităților luarea de măsuri urgente pentru cei răniți astfel încât tragediile din trecut să nu se mai repete”, a mai spus Klaus Iohannis.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

arsi

×
Subiecte în articol: crevedia 46 de victime terapie intensiva