Ritmul de semnare a contractelor de finanţare din fonduri europene prin intermediul Programului Operaţional Regional a fost de 50 milioane euro pe săptămână, după data de 5 ianuarie, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Vasile Blaga, la un seminar pe tema crizei financiare.
"Ritmul de semnare a contractelor de finanţare din fonduri europene prin intermediul Programului Operaţional Regional a fost de 50 milioane euro pe săptămână, după data de 5 ianuarie. Acest ritm nu este echilibrat pe toate cele cinci axe prioritare". Ne aşteptăm ca în acest an să înregistrăm plăţi în valoare de 600 milioane euro, din care peste 200 milioane euro prin POR şi 200 milioane euro din fonduri de preaderare, a afirmat Vasile Blaga.
În ceea ce priveşte programul de reabilitare termică a apartamentelor, acesta a reiterat faptul că reabilitarea ar putea scădea factura la încălzire cu 30 - 40 la sută: "Nu vom recurge la măsuri coercitive pentru locatarii care nu sunt de acord cu reabilitarea termică. Pornim de la premisa că aceştia vor fi de acord. În plus, se poate recurge la măsura potrivit căreia, dacă jumătate din locatari plus unu vor fi de acord cu reabilitarea, lucările să poată fi realizate".
Citește pe Antena3.ro