55.000 persoane au trecut granițele țării în ultimele 24 de ore
55.000 persoane au trecut granițele țării în ultimele 24 de ore. Aproape 30.000 de persoane au ieșit din țară. Peste 6.000 de oameni au fost trimiși în izolare sau carantină.
Conform Poliției de Frontieră, prin punctele de frontieră din țară au făcut formalitățile de control aproximativ 55.000 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 25.400 mijloace de transport (dintre care 15.900 automarfare).
Pe sensul de intrare au fost aproximativ 25.700 persoane cu 12.700 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 29.300 persoane cu 12.700 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 37.100 de persoane şi 16.400 de mijloace de transport (8.700 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 16.600 de persoane cu 8.200 mijloace de transport.
Au fost trimise spre izolare/carantină 6.234 de persoane.
Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F. Nădlac I - 2.749 (din care 997 pe jos), P.T.F. Borş - 1761, P.T.F. Nădlac II - 1.002, P.T.F. Petea - 553, P.T.F. Urziceni - 82 etc.
În zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat 37 fapte ilegale (20 infracţiuni şi 17 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 1500 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 4.100 lei.
Nu s-a permis intrarea în ţară a 34 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 7 cetăţeni români din diferite motive legale.
(sursa: Mediafax)

Ştiri din .ro
Aleksei Navalnîi anunţă prin Instagram că "totul este bine" la închisoare
Miliția s-a întors. 8 polițiști reținuți pentru TORTURĂ!
Atac terorist în Suedia
Polițiștii care au greșit la Onești, dați pe mâna Parchetului
Polițiștii care au greșit la Onești, dați pe mâna Parchetului
Vaccinarea anti-Covid-19. Peste 38.500 de români, imunizați în ultimele 24 de ore
Operațiunea „Trump se întoarce pe 4 martie”. Măsuri sporite de securitate la Capitoliu
Criminalul de la Onești, transferat la Spitalul Județean Bacău, „Starea pacientului s-a deteriorat, a început să facă febră”
O fostă concurentă de la iUmor a povestit cum a fost abuzată de medicul stomatolog

VIDEO: Cîţu: Nu iau în calcul schimbarea pragului privind infectările cu SARS-CoV-2 în Capitală propusă de HORECA
Ministerul Sănătății e de acord cu renunțarea la mască în timpul orelor de sport din aer liber
Trei tineri premiați cu câte 10.000 de lei la concursul ”Bursa pentru Educație Vocațională”
