x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 60%, taria evaziunii la alcool

60%, taria evaziunii la alcool

15 Sep 2004   •   00:00

OBSERVATOR

60% din bauturile alcoolice de pe piata autohtona sunt distilate "la negru". La o productie totala in valoare de un miliard de euro - in 2003, s-au platit accize doar pentru 400 de milioane de euro. La o productie totala de alcool in valoare de un miliard de euro - realizata anul trecut - s-au platit accize pentru doar 400 de milioane de euro. Tarii in valoare de 600 milioane de euro au fost produse la negru, provocand o gaura de 300-400 milioane de euro la bugetul de stat.
FLORINA ZAINESCU, DANIELA IVAN

In Romania, anul trecut s-au produs 1,1 milioane de hectolitri de alcool, dar legal s-au facturat doar 648.000 de hectolitri, a declarat, ieri, Dragos Frumosu, presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Industria Alimentara, in cadrul unei conferinte de presa. "Vorbim despre alcoolul pur, obtinut de regula din cereale, nu de cei care produc alte feluri de bauturi alcoolice. Productia totala a fost stabilita in urma verificarii contoarelor aflate la locurile de productie a firmelor din domeniu", a spus Frumosu.

EVAZIUNE. Sindicalistii sustin ca evaziunea fiscala din domeniul alcoolului a luat amploare, fiind un fenomen intalnit in toate etapele procesului tehnologic, incepand cu achizitionarea materiei prime si terminand cu prezenta pe rafturile comerciantilor a unor produse contrafacute. "La o productie totala de alcool in valoare de un miliard de euro - realizata anul trecut - s-au platit accize pentru doar 400 de milioane de euro, restul intrand pe piata neagra. Bugetul de stat a pierdut 300-400 milioane de euro", a declarat Dragos Frumosu. Conform acestuia, ponderea alcoolului produs la negru reprezinta aproape 60% din productia totala de tarii, in timp ce, la nivel mondial, se situeaza undeva la 10%-15%.

CAUZE.

Principalele cauze ale evaziunii sunt lipsa unor legi clare, care sa fie aplicate si ineficienta controalelor la producatorii de alcool. De aceea, sindicalistii cer controale mai vigilente din partea Garzii Financiare si reintroducerea unor preturi minime de vanzare a alcoolului. "Prin implementarea acestor masuri, si Romania ar putea ajunge la o evaziune de 25-30 de procente", sustine Frumosu.

"In randul patronatelor, chiar si in cadrul Garant - principala federatie patronala din industria alcoolului - exista persoane care nu doresc existenta unui pret minim impus de vanzare. Asta ne duce cu gandul la faptul ca, dorind sa vanda sub un pret impus de nivelul costurilor, acestia ar putea fi evazionisti", a declarat Frumosu. El a precizat ca, in anul 2003, un numar de 46 de firme ar fi pacalit statul, prin neplata accizelor si a altor taxe, cu o mie de miliarde de lei in cele doar cateva luni in care a fost amanata precizarea pretului minimal. Cateva minute mai tarziu insa numarul evazionistilor scazuse la 20.

O SOLUTIE DE COMPROMIS

Ieri, dupa conferinta de presa organizata de sindicatul de profil, patronatul Garant impreuna cu sindicalistii protestatari s-au deplasat la sediul Ministerului de Finante, unde s-au intalnit cu persoane din conducerea Consiliului Concurentei, Ministerului Integrarii Europene si din Finante. In urma discutiilor, reprezentantii din industria alcoolului au inteles sa renunte la ideea introducerii pretului minim, masura nefiind acceptata de Uniunea Europeana. In schimb, s-a decis fixarea unui pret de referinta, care insa nu este obligatoriu, au declarat surse din Finante. Totusi, fabricile care vor vinde sub pretul de referinta vor fi obligate sa raporteze la Finante acest lucru. Aceasta masura dublata de introducerea antrepozitelor fiscale (din ianuarie 2004) si de intensificarea controalelor va duce la scaderea evaziunii fiscale din alcool, deja inscrisa pe o traiectorie descendenta. Anul trecut, bugetul statului a incasat 5.767 de miliarde de lei din accizele la alcool, iar pe primele 7 luni din 2004, peste 3.500 de miliarde de lei, conform datelor oficiale.
×
Subiecte în articol: observator alcool