x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A fost prins bărbatul căutat pentru jaful de la Poștă. A furat 278.000 lei.

A fost prins bărbatul căutat pentru jaful de la Poștă. A furat 278.000 lei.

04 Noi 2022   •   19:49
A fost prins bărbatul căutat pentru jaful de la Poștă. A furat 278.000 lei.

Bărbatul acuzat că a furat, marți, un sac cu 278.000 lei din mașina Poștei a fost prins.

Polițiștii orașului Chitila și cei de la Serviciul de Investigații Criminale Ilfov l-au prins în Ploiești pe bărbatul de 20 de ani bănuit de furt.

Marți, din mașina Poștei a fost furat un sac ce conținea 278.000 lei.

Asupra bărbatului a fost găsit un sac cu bani, urmând ca ulterior să fie stabilită valoarea acestora.

La acest moment, bărbatul se află în custodia polițiștilor din Chitila, fiind condus acolo pentru cercetări, informează Poliția Ilfov.

Marţi, un reprezentant al Poştei a sesizat Poliţia Ilfov că, în aceeași zi, un angajat, şofer transport valori la aceeaşi instituţie, l-a sesizat că, în timp ce se afla oprit pe strada Eroului din Chiajna, din mașina Poștei a dispărut un sac cu 278.000 lei şi care ar fi fost sustras de însoţitorul acestuia, angajat la aceeaşi instituţie.

 

(sursa: Mediafax)

A fost prins poştaşul care a furat 278.000 lei

×
Subiecte în articol: poşta furt