x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A început procedura de omologare a celor 27 de trasee turistice din cei mai vechi munți din România

A început procedura de omologare a celor 27 de trasee turistice din cei mai vechi munți din România

26 Iun 2020   •   15:18
A început procedura de omologare a celor 27 de trasee turistice din cei mai vechi munți din România

Administrația Parcului Național Munții Măcinului (APNMM) a început procedura de omologare a celor 27 de trasee turistice montane din cei mai vechi munți din România.

„Aceste trasee turistice sunt unice din punct de vedere ştiinţific şi peisagistic şi sperăm să fie folosite şi de comunităţile locale, ca alternativă de dezvoltare. Traseele includ cetăţile Dinogeţia şi Troesmis şi consider că pot fi introduse în Strategia de dezvoltare a judeţului", a afirmat directorul APNMM, Viorel Roşca, pentru Agerpres.

„Munţii Măcinului sunt mai aparte din punctul de vedere al practicării turismului. Chiar dacă nu sunt diferenţe mari de forme de relief, turismul se face doar la pas sau cu bicicleta, iar confortul turismului modern lipseşte", a mai precizat directorul APNMM.

 

×
Subiecte în articol: muntii macinului trasee turistice