Şedinţa plenului Senatului în care se dezbate şi votează cererea DNA privind încuviinţarea urmăririi penale în cazul fostului vicepremier şi ministru de Interne, senatorul Gabriel Oprea, a început.
Acesta a sosit la Senat cu aproximativ jumătate de oră înainte de şedinţa de plen.
Senatorii jurişti au avizat favorabil marţi cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale în cazul senatorului Gabriel Oprea, cu nouă voturi 'pentru', o abţinere şi un vot 'împotrivă'.
El le-a cerut colegilor parlamentari să voteze cererea de urmărire penală transmisă de DNA, pe motiv că nu ar trebui prelungită perioada necesară stabilirii adevărului.
Fostul ministru Gabriel Oprea a transmis în acest sens o scrisoare preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi preşedintelui Comisiei juridice, Cătălin Boboc.
Oprea afirmă că se consideră nevinovat şi spune că nu a beneficiat de nimic în plus faţă de ceilalţi miniştri de Interne.
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul în perioada în care a deţinut funcţia ministerială.
Conform DNA, una dintre infracţiunile de abuz în serviciu constă în folosirea resurselor umane şi materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoţirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliţiei rutiere.
Cea de a doua infracţiune de abuz în serviciu are legătură cu încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general ar fi beneficiat în mod nelegal de coloană oficială.
Sursa: Agerpres