x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A murit actorul Mişu Fotino. Avea 83 de ani. Dumnezeu să-l odihnească!

A murit actorul Mişu Fotino. Avea 83 de ani. Dumnezeu să-l odihnească!

13 Ian 2014   •   16:27
A murit actorul Mişu Fotino. Avea 83 de ani. Dumnezeu să-l odihnească!
Actorul Mişu Fotino a încetat  din viaţă. Avea 83 de ani. Dumnezeu să-l odihnească!

Mişu Fotino a murit luni, în jurul orei 15.30, la Spitalul Elias din Bucureşti, unde era internat de aproape o săptămână, a declarat directorul medical al unităţii sanitare, medicul Dana Safta.

Mişu Fotino a murit după o lungă şi grea suferinţă, a declarat medicul Dana Safta.

Totodată, actorul Alexandru Arşinel a precizat pentru Mediafax că Mişu Fotino a absentat "forţat" de pe scenă din cauza unui accident vascular cerebral.

"Maestrul Mihai Fotino (Mişu Fotino) a încetat din viaţă, în cursul zilei de azi, la vârsta de 83 de ani. În cei peste 50 de ani petrecuţi pe scena Teatrului Naţional «I. L. Caragiale» din Bucureşti, artistul a dat viaţă unor personaje memorabile. Îţi mulţumim, Maestre!", se arată şi într-un mesaj publicat de TNB pe pagina oficială de Facebook.

* * *

“De ce avem nevoie de umor? Simplu. Ca să trăim”

Partener de bună credinţă, mereu inspirat, atent, ştie că actorii joacă pentru oameni, pentru cunoaşterea de sine şi a lumii. Nimic nu poate lua nimic din steaua pe care un actor a adus-o pe pământ, la fel cum nimic nu poate adăuga nimic la ea. Mihai Fotino a fost remarcat de celebrul regizor Sică Alexandrescu, pe când era colaborator la Teatrul din Braşov, drept urmare ajunge la Bucureşti în 1956, unde va urca pe scena Teatrului Naţional Ion Luca Caragiale aproape o jumătate de secol, având apariţii memorabile în sute de spectacole care i-au adus o popularitate fantastică. A făcut cupluri profesionale de excepţie cu doamnele teatrului românesc Carmen Stănescu şi Ileana Stana Ionescu, iar apariţiile pe micul ecran timp de zeci de ani au fost şi încă sunt gustate de telespectatori. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural “pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” şi Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, “Arta Spectacolului”, “în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”, în 2004, iar UNITER l-a recompensat pentru întreaga activitate în 2006.

“Am fost atât de răsfăţat de lumea teatrală şi neteatrală, încât mă mir că nu mi-am ratat cariera. Câţi copii s-ar putea mândri, ca şi mine, că au fost ţinuţi pe genunchi de marele Iancu Brezeanu, alintaţi de Tudorică Muşatescu şi de alţi buni prieteni ai tatălui meu? Doar că eu nu-i consideram monştri pe aceşti mari actori, ci prieteni, un fel de rude din familia noastră teatrală”, spune marele actor.”Pe noi, comicii, nu ne invitau să spunem versuri omagiale; dacă am fi apărut, Birlic, Bibanu sau Jean Constantin am fi stârnit ilaritate şi le-am fi stricat petrecerea. Umorul face parte din fiinţa românului. Este o bogăţie naţională. Predispoziţia aceasta naturală de a glumi, capacitatea de a reacţiona spontan şi puternic la o vorbă de duh, disponibilitatea proverbială de a râde din toată inima, făcându-i şi pe alţii să râdă, reprezintă adaptarea de ordin sufletesc în faţa tragicului existenţial.De ce avem nevoie de umor? Simplu. Ca să trăim!”
Rolurile sale din teatru rămân mărturia vie a talentului său, la fel şi cele din film.
Mişu Fotino - Jurnalul Naţional, 13 septembrie 2013












×
Subiecte în articol: a murit misu fotino mişu fotino