Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fost deţinut de drept comun, Ilie Alexandru, cel care a copiat ranch-ul din Dallas şi Turnul Eiffel în Câmpia Bărăganului, a murit ieri, în urma unui accident vascular.
Simţindu-se rău, Ilie Alexandru a fost transportat la Spitalul Judeţean din Slobozia. După ce a primit îngrijiri medicale, el a fost transferat la secţia de neurologie, loc în care a suferit accidentul vascular ce i-a adus sfârşitul.
Simţindu-se rău, Ilie Alexandru a fost transportat la Spitalul Judeţean din Slobozia. După ce a primit îngrijiri medicale, el a fost transferat la secţia de neurologie, loc în care a suferit accidentul vascular ce i-a adus sfârşitul.
"Aşa după cum mă cunoaşteţi, m-am născut în Slobozia, în data de 20 august 1952", se prezenta Ilie Alexandru într-o alocuţiune susţinută în faţa concitadinilor, în apogeul gloriei sale. "Casa noastră, compusă din două camere învelite cu stuf, în care trăiam şapte persoane era lângă cimitirul eroilor, în spatele Poştei de azi. La 11 ani am rămas orfan de tată, trebuind ca biata mamă să ne crească cu mila lui Dumnezeu. De la 15 ani, după terminarea şcolii generale, am plecat la Galaţi, de unde, trecând prin diferite şcoli, nu m-am mai întors niciodată acasă. Am cunoscut sărăcia adevărată, de aceea am urât toată viaţa sărăcia şi mizeria. Ca un joc al destinului, la 43 de ani mi-am construit un palat; este, dacă vreţi, primul palat care se construieşte pe aceste meleaguri."
Ca un veritabil om de succes, Ilie Alexandru îşi curăţase "petele" autobiografiei. Într-o fascinantă relatare - la care a trudit vreme mai lungă decât durata ascensiunii personajului său -, talentatul jurnalist Enciu Bobârniche ne prezintă incredibila istorie a primului miliardar de carton din tranziţia noastră. "O carte balzaciană" şi un "excelent studiu de patologie socială", recomanda Ion Cristoiu cea de-a doua ediţie a volumului intitulat "Eiffel de carton. Ilie Alexandru - HERMES de la extaz la agonie" (Editura Arnina, Slobozia, 2003). Căci saga individului ajuns, cum singur recunoaşte, "aproape brusc" miliardar este o excepţională diagnoză a antreprenoriatului de anvergură din România post-comunistă. Harul lui Ilie, patronul Dallas-ului din Câmpia Bărăganului, în "inginerie financiară" şi aventură la maximum sălăşluia în fiecare din viitorii miliardari. "Ilie era predispus parcă din naştere să se descurce, îşi caracterizează personajul Enciu Bobârniche, să găsească în orice împrejurare un prilej de a stoarce bani, calităţi pe care, mai târziu, şi le va suprasolicita drept virtuţi singulare ale unui om de afaceri de excepţie." Spre deosebire de aceia care-au rezistat însă, Ilie n-a intuit iscusinţa de-a împleti afacerile cu cariera de parlamentar.
Ilie Alexandru se născuse într-adevăr sărac. Şi-a depăşit condiţia socială de plebeu al Sloboziei trăgându-se către şcoală. După stagiul militar a rămas subofiţer în armată. Dezbrăcat de haina militară (nu se ştie de ce), s-a calificat (nu se ştie unde) maistru. Că îl avea pe vino-ncoace, în anii aceia s-a vădit doar prin succesul la femei. Reuşise să scoată din minţi (şi din învăţământ) cea mai dorită femeie din urbe - profesoara de muzică. Apogeul condiţiei de miliardar l-a trăit însă cu o a patra nevastă şi ca tată a cinci copii. Iar dacă legile româneşti s-ar fi întocmit în voia nevestelor lui, patronul din Slobozia ar fi ţinut şi harem: nici una nu l-a lăsat pradă uitării ori nepăsării.
Ilie îşi demonstrase capacitatea de-a face bani în chiar anii lui Ceauşescu. Umflând devizele unor construcţii şi amenajări, s-a pomenit însă după gratii. Reuşise să fugă din chiar sediul miliţiei spre... Iugoslavia.
L-au predat călăuzele, ziceau unii. Iar alţii că i se dezumflase prea repede butelia de aragaz şi l-au scos grănicerii din Dunăre. Amnistia lui Ceauşescu la împlinirea a 70 de ani l-a scos din închisoare.
Şi iarăşi nu se ştie cum, deşi suferise o condamnare, lui Ilie i s-a încredinţat un post de antrenor de box pentru copii. Prima ieşire în străinătate a fost la începutul lui '90, într-un turneu cu micii lui boxeri prin Anatolia. S-a întors de-acolo, se spune, bogat. În vară era deja proprietarul primei consignaţii din Slobozia, botezată HERMES.
Când legea privatizării încă nici nu fusese luată în discuţie, pe primul loc în topul firmelor ialomiţene se situa CRISTIAN MIDO, unde Ilie era co-acţionar alături de un sirian, urmată de HERMES, pe care o deţinea ca unic proprietar. Preluase - fără licitaţie - un bloc neterminat în centrul urbei şi amenajase acolo o cofetărie. Intrase pe proprietatea unui IAS de la marginea oraşului şi construise un sat de vacanţă şi un parc de distracţii. Inspirat de proprietatea familiei Ewing din faimosul serial american "Dallas" şi imaginându-se "JR de România", le numise HERMES RANCH.
Mai apoi Patriarhul Teoctist a alergat să sfinţească locul Catedralei ctitorite de Ilie, primind în dar un armăsar pursânge alb, schimbat cu un Mercedes negru; cântăreţii, sculptorii şi poeţii s-au întrecut în participări la serbările HERMES-ului; iar politicienii şi notabilităţile statului în colaborări cu miliardarul Sloboziei; Marcel Ivan, directorul de la Credit Bank, l-a năşit de cununie, iar Niel M. Bush, fratele lui George Bush jr, a acceptat să-i fie "naş spiritual"; într-un sfârşit aterizând în Dallas-ul din Bărăgan însuşi Larry Hagman, interpretul lui JR din serialul american, ca să filmeze un clip publicitar pentru LukOil.
"Sunt astăzi unul dintre cei mai mari miliardari din România, este foarte complicat să fii miliardar" - "filozofa" Ilie după cinci ani de afaceri. Între timp sponsorizase copii săraci şi o sală de operaţii; fondase un ziar şi o fabrică de televizoare, un lanţ de magazine, o herghelie, o grădină zoologică şi o societate de transporturi; îl găzduise pe Emil Constantinescu şi se plimbase prin America cu Mugur Isărescu, sponsorizase jocul Robingo la TVR Liberă şi-l avusese ca maestru de ceremonii al serbărilor sale pe Cristian Ţopescu; înălţase un Turn Eiffel într-o "miniatură" de 50 de metri şi patronase un concurs de nechezat.
Din primăvara lui 2000, când AVAB i-a luat Dallas-ul, Ilie a trecut în anonimat.
Cum devii ("aproape brusc") miliardar
În 1996, la aniversarea a cinci ani de la înfiinţarea firmei sale, Ilie Alexandru a ţinut un spici magistral, reprodus de jurnalistul Enciu Bobârniche în cartea sa "Eiffel de carton". Transcriem câteva dintre pasajele revelatoare prototipului miliardarului de carton din România anilor '90:
"A trebuit să învăţ să fiu patron, să mă port ca un patron, lucru care, să ştiţi, nu este uşor. La rândul lor, şi oamenii care lucrau cu mine au trebuit să înveţe şi ei să se poarte ca salariaţi la patron. Desigur, această relaţie patron-salariat este o problemă foarte complicată, foarte greu de rezolvat. De cele mai multe ori, de aici vine succesul şi invers. În România, după 50 de ani, nu mai sunt în viaţă decât extrem de puţini oameni care ne puteau da sfaturi despre această relaţie patron-salariat. Deci, a trebuit să intuim şi unii şi alţii. Dintr-o dată, aproape brusc, am devenit din sărac bogat, din salariat patron (...). Firma HERMES în cei cinci ani de existenţă a fost vizitată de foarte mari personalităţi. Am avut onoarea să avem la firma noastră oaspeţi distinşi: întregul Guvern al României, în frunte cu domnul prim-ministru Nicolae Văcăroiu, Senatul României, cu domnul preşedinte Oliviu Gherman, Parlamentul României, cu domnul preşedinte Adrian Năstase, Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul României, cu toţi mitropoliţii şi episcopii din România. Toţi ambasadorii acreditaţi în România şi foarte, foarte multe delegaţii. (....) Aşa după cum cunoaşteţi, firma HERMES, eu personal, nu facem politică, vreau doar să menţionez că am fost ajutat de toate guvernele de după 1990. (...) În cei cinci ani de când sunt patron am vizitat cu probleme de afaceri peste 30 de ţări, am cunoscut atât de multe... Am participat de mai multe ori la deplasări guvernamentale în străinătate, ca reprezentant al privatizării în România..."
Ca un veritabil om de succes, Ilie Alexandru îşi curăţase "petele" autobiografiei. Într-o fascinantă relatare - la care a trudit vreme mai lungă decât durata ascensiunii personajului său -, talentatul jurnalist Enciu Bobârniche ne prezintă incredibila istorie a primului miliardar de carton din tranziţia noastră. "O carte balzaciană" şi un "excelent studiu de patologie socială", recomanda Ion Cristoiu cea de-a doua ediţie a volumului intitulat "Eiffel de carton. Ilie Alexandru - HERMES de la extaz la agonie" (Editura Arnina, Slobozia, 2003). Căci saga individului ajuns, cum singur recunoaşte, "aproape brusc" miliardar este o excepţională diagnoză a antreprenoriatului de anvergură din România post-comunistă. Harul lui Ilie, patronul Dallas-ului din Câmpia Bărăganului, în "inginerie financiară" şi aventură la maximum sălăşluia în fiecare din viitorii miliardari. "Ilie era predispus parcă din naştere să se descurce, îşi caracterizează personajul Enciu Bobârniche, să găsească în orice împrejurare un prilej de a stoarce bani, calităţi pe care, mai târziu, şi le va suprasolicita drept virtuţi singulare ale unui om de afaceri de excepţie." Spre deosebire de aceia care-au rezistat însă, Ilie n-a intuit iscusinţa de-a împleti afacerile cu cariera de parlamentar.
Ilie Alexandru se născuse într-adevăr sărac. Şi-a depăşit condiţia socială de plebeu al Sloboziei trăgându-se către şcoală. După stagiul militar a rămas subofiţer în armată. Dezbrăcat de haina militară (nu se ştie de ce), s-a calificat (nu se ştie unde) maistru. Că îl avea pe vino-ncoace, în anii aceia s-a vădit doar prin succesul la femei. Reuşise să scoată din minţi (şi din învăţământ) cea mai dorită femeie din urbe - profesoara de muzică. Apogeul condiţiei de miliardar l-a trăit însă cu o a patra nevastă şi ca tată a cinci copii. Iar dacă legile româneşti s-ar fi întocmit în voia nevestelor lui, patronul din Slobozia ar fi ţinut şi harem: nici una nu l-a lăsat pradă uitării ori nepăsării.
Ilie îşi demonstrase capacitatea de-a face bani în chiar anii lui Ceauşescu. Umflând devizele unor construcţii şi amenajări, s-a pomenit însă după gratii. Reuşise să fugă din chiar sediul miliţiei spre... Iugoslavia.
L-au predat călăuzele, ziceau unii. Iar alţii că i se dezumflase prea repede butelia de aragaz şi l-au scos grănicerii din Dunăre. Amnistia lui Ceauşescu la împlinirea a 70 de ani l-a scos din închisoare.
Şi iarăşi nu se ştie cum, deşi suferise o condamnare, lui Ilie i s-a încredinţat un post de antrenor de box pentru copii. Prima ieşire în străinătate a fost la începutul lui '90, într-un turneu cu micii lui boxeri prin Anatolia. S-a întors de-acolo, se spune, bogat. În vară era deja proprietarul primei consignaţii din Slobozia, botezată HERMES.
Când legea privatizării încă nici nu fusese luată în discuţie, pe primul loc în topul firmelor ialomiţene se situa CRISTIAN MIDO, unde Ilie era co-acţionar alături de un sirian, urmată de HERMES, pe care o deţinea ca unic proprietar. Preluase - fără licitaţie - un bloc neterminat în centrul urbei şi amenajase acolo o cofetărie. Intrase pe proprietatea unui IAS de la marginea oraşului şi construise un sat de vacanţă şi un parc de distracţii. Inspirat de proprietatea familiei Ewing din faimosul serial american "Dallas" şi imaginându-se "JR de România", le numise HERMES RANCH.
Mai apoi Patriarhul Teoctist a alergat să sfinţească locul Catedralei ctitorite de Ilie, primind în dar un armăsar pursânge alb, schimbat cu un Mercedes negru; cântăreţii, sculptorii şi poeţii s-au întrecut în participări la serbările HERMES-ului; iar politicienii şi notabilităţile statului în colaborări cu miliardarul Sloboziei; Marcel Ivan, directorul de la Credit Bank, l-a năşit de cununie, iar Niel M. Bush, fratele lui George Bush jr, a acceptat să-i fie "naş spiritual"; într-un sfârşit aterizând în Dallas-ul din Bărăgan însuşi Larry Hagman, interpretul lui JR din serialul american, ca să filmeze un clip publicitar pentru LukOil.
"Sunt astăzi unul dintre cei mai mari miliardari din România, este foarte complicat să fii miliardar" - "filozofa" Ilie după cinci ani de afaceri. Între timp sponsorizase copii săraci şi o sală de operaţii; fondase un ziar şi o fabrică de televizoare, un lanţ de magazine, o herghelie, o grădină zoologică şi o societate de transporturi; îl găzduise pe Emil Constantinescu şi se plimbase prin America cu Mugur Isărescu, sponsorizase jocul Robingo la TVR Liberă şi-l avusese ca maestru de ceremonii al serbărilor sale pe Cristian Ţopescu; înălţase un Turn Eiffel într-o "miniatură" de 50 de metri şi patronase un concurs de nechezat.
Din primăvara lui 2000, când AVAB i-a luat Dallas-ul, Ilie a trecut în anonimat.
Cum devii ("aproape brusc") miliardar
În 1996, la aniversarea a cinci ani de la înfiinţarea firmei sale, Ilie Alexandru a ţinut un spici magistral, reprodus de jurnalistul Enciu Bobârniche în cartea sa "Eiffel de carton". Transcriem câteva dintre pasajele revelatoare prototipului miliardarului de carton din România anilor '90:
"A trebuit să învăţ să fiu patron, să mă port ca un patron, lucru care, să ştiţi, nu este uşor. La rândul lor, şi oamenii care lucrau cu mine au trebuit să înveţe şi ei să se poarte ca salariaţi la patron. Desigur, această relaţie patron-salariat este o problemă foarte complicată, foarte greu de rezolvat. De cele mai multe ori, de aici vine succesul şi invers. În România, după 50 de ani, nu mai sunt în viaţă decât extrem de puţini oameni care ne puteau da sfaturi despre această relaţie patron-salariat. Deci, a trebuit să intuim şi unii şi alţii. Dintr-o dată, aproape brusc, am devenit din sărac bogat, din salariat patron (...). Firma HERMES în cei cinci ani de existenţă a fost vizitată de foarte mari personalităţi. Am avut onoarea să avem la firma noastră oaspeţi distinşi: întregul Guvern al României, în frunte cu domnul prim-ministru Nicolae Văcăroiu, Senatul României, cu domnul preşedinte Oliviu Gherman, Parlamentul României, cu domnul preşedinte Adrian Năstase, Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul României, cu toţi mitropoliţii şi episcopii din România. Toţi ambasadorii acreditaţi în România şi foarte, foarte multe delegaţii. (....) Aşa după cum cunoaşteţi, firma HERMES, eu personal, nu facem politică, vreau doar să menţionez că am fost ajutat de toate guvernele de după 1990. (...) În cei cinci ani de când sunt patron am vizitat cu probleme de afaceri peste 30 de ţări, am cunoscut atât de multe... Am participat de mai multe ori la deplasări guvernamentale în străinătate, ca reprezentant al privatizării în România..."
