x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A picat serverul la proba de informatică

A picat serverul la proba de informatică

de Diana Scarlat    |    21 Ian 2010   •   00:00
A picat serverul la proba de informatică
Sursa foto: Christian Silva/JURNALUL NAŢIONAL

Problemele de organizare a bacalaureatului în noua formulă au apărut deja de ieri, imediat după începerea primei simulări a probei de informatică. După ora 13:00, serverul Ministerului Educaţiei a fost inaccesibil, iar elevii celor 1.461 de licee din ţară nu au mai putut rezolva o parte din proba de competenţe digitale.



Bacalaureatul, care durează o jumătate de an, din iarnă până-n vară, a debutat ieri cu prima simulare, care a scos la iveală şi prima problemă legată de organizare. Simularea a fost susţinută între orele 13:00 - 15:00 şi 15:30 - 17:30. Serverul Ministerului Educaţiei, la care ar fi trebuit să se logheze elevii pentru rezolvarea unei părţi din proba de informatică, a fost imposibil de folosit. A existat şi un incident, la Şcoala Centrală din Bucureşti, unde elevii au protestat ieri timp de trei ore, fiind nemulţumiţi de înlocuirea directorului instituţiei. Protestul s-a suprapus peste prima parte a simulării probei de competenţe digitale.  

ORGANIZARE PROASTĂ
La Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" din Bucureşti, comisia a hotărât ca elevii să rezolve partea din test care nu depindea de serverul Ministerului Educaţiei. "Nu toate cerinţele sunt legate de server. Se continuă examenul şi vedem ce putem face. Este bine că s-a făcut această simulare şi vom vedea ce trebuie reparat. Probabil că se va renunţa la această metodă sau se va face o programare a examenului pe ore, pentru a nu se mai accesa serverul în acelaşi timp. Simularea aceasta este pentru organizare", a explicat directorul liceului, Silvia Moraru, imediat după ce serverul ministerului nu a mai putut fi accesat. Ea a mai arătat, ca şi alţi directori de liceu din ţară, că sunt probleme şi în privinţa calendarului susţinerii competenţelor în noua formulă a bacalaureatului. "Calendarul bacalaureatului nu este foarte bine organizat, pentru că există o întrepătrundere cu programul şcolar. Am schimbat puţin orarul pentru aceste probe. Clasele a XII-a au venit de dimineaţă, eu am micşorat programul, astfel încât orele au devenit de 45 de minute, pentru a se putea desfăşura simularea", a adăugat Silvia Moraru. Elevii Colegiului "Tudor Vianu" sunt oricum foarte bine pregătiţi, foarte mulţi având deja certificatul European de Operator pe Calculator ECDL, deci pentru ei nu a fost prea complicată simularea de ieri, însă problemele serverului au demonstrat că proba nu se poate susţine la nivel naţional aşa cum stabilise Ministerul Educaţiei. Deciziile au fost luate ieri de conducerea fiecărui liceu. "Au fost nişte probleme cu serverul, dar s-a desfăşurat proba în partea a doua, care era cea mai importantă. Este bine că a existat această simulare, pentru că s-a dovedit că trebuie rezolvate o serie de aspecte legate de comunicare", a declarat Marian Banu, reprezentantul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

NOUA METODĂ
Pentru simularea susţinută ieri de liceenii claselor a XII-a din toată ţara, Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) a furnizat tuturor unităţilor şcolare în care s-a desfăşurat simularea câte o variantă de subiect şi un set de pachete cu fişiere de lucru pentru fiecare dintre cele două simulări în parte.

Liceenilor le-au fost testate cunoştinţele despre sisteme de operare, procesoare de texte, procesoare de calcul tabelar, prezentări şi baze de date. Lucrările vor fi corectate pe 25 ianuarie, iar rezultatele vor fi transmise la CNEE.

Evaluarea privind competenţele digitale va avea loc în perioada 19-29 aprilie şi va fi una dintre evaluările orale derulate pe parcursul clasei a XII-a, în vederea susţinerii examenului de bacalaureat, care începe pe 15 februarie, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.

Soluţie de criză, cu economie la buget

În perioada 17-19 februarie este programată evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, între 19 şi 29 aprilie va avea loc evaluarea competenţelor digitale, iar între 31 mai şi 4 iunie, evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă modernă. Probele scrise încep la 28 iunie cu Limba şi literatura română şi continuă la 29 iunie cu Limba şi literatura maternă. La 30 iunie va avea loc proba obligatorie a profilului, la 2 iulie, proba la alegere a profilului şi specializării, iar la 4 iulie vor fi afişate rezultatele.

Contestaţiile se vor putea depune în ziua afişării rezultatelor, între orele 16:00 şi 20:00. Profesorii se plâng atât de calendarul bacalaureatului, care le dă peste cap programul, probele de competenţe fiind suprapuse peste orele de curs, cât şi de faptul că această metodă scuteşte nişte bani de la bugetul educaţiei, participarea la examene devenind astfel sarcină de serviciu. Profesorii nu mai sunt plătiţi în plus pentru participarea la bacalaureat şi nu mai au posibilitatea de a alege dacă vor să participe sau nu, pentru că noile reguli îi obligă pe toţi cei care predau la clasele a XII-a să facă parte din comisii.  

×
Subiecte în articol: observator