x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A venit iarna la munte. Stratul de zăpadă a depăşit pe alocuri 30 cm

A venit iarna la munte. Stratul de zăpadă a depăşit pe alocuri 30 cm

09 Oct 2011   •   16:54
A venit iarna la munte. Stratul de zăpadă a depăşit pe alocuri 30 cm

Dupa un inceput de octombrie cu temperaturi de vara, vremea s-a racit brusc, iar la munte a dat zapada. In Masivul Bucegi, a nins toata noaptea de sambata spre duminica, astfel ca, la altitudini mari, stratul de zapada a masurat aproape jumatate de metru si chiar mai mult, ceea ce i-a facut pe salvamontisti sa-i sfatuiasca pe turisti sa nu urce pe munte din cauza riscului de producere a unor avalanse.

In localitatea Fundata din judetul Brasov, zapada atingea ieri dimineata nu mai putin de 30 de centimetri, in timp ce in statiunea Predeal a masurat 12 centimetri. Potrivit Centrului Meteorologic Transilvania Sibiu, in zonele de munte din judetul Brasov, mercurul din termometre a coborat sub 0 grade, ajungand pana la minus 3 – minus 4 grade Celsius, iar maximele s-au oprit in zonele joase la 5-7 grade Celsius. Reprezentantii Centrului au anuntat ca vremea va fi rece pana in aceasta dimineata, cand precipitatiile se vor opri, temperaturile maxime urmand sa fie de 7-8 grade Celsius, in timp ce mi­nimele vor fi intre minus 5 si minus un grad Celsius. In cursul diminetii de ieri, circulatia rutiera pe DN 1 A, care face legatura intre Ploiesti si Brasov, a fost partial blocata la granita dintre judetele Prahova si Brasov, dupa ce mai multe TIR-uri neechipate de iarna nu au mai putut inainta din cauza zapezii asternute pe carosabil. Traficul a fost reluat dupa ce in zona s-a intervenit cu materiale antiderapante. Tot ieri, circulatia feroviara pe sectia Brasov – Predeal a fost blocata timp de cinci ore, din cauza mai multor copaci care au cazut pe linia de cale ferata intre statiile Predeal – Timisu de Sus – Darste. Cinci trenuri de calatori au inregistrat intarzieri cuprinse intre 32 si 240 de minute, calatorii fiind indrumati spre alte trenuri de legatura.

Primele ninsori au cazut si in Harghita. Potrivit meteorologilor, in pasul Bucin, unde a nins toata noaptea de sambata spre duminica, stratul de zapada a ajuns ieri-dimineata la 3 centimetri, iar termometrul a aratat minus un grad Celsius. Cel mai frig a fost insa pe Varfurile Calimanilor, minus 5 grade Celsius, stratul de zapada atingand 4 centimetri. A nins si in nordul judetului Harghita, pe dealurile Sarmasului si in varful Madaras, iar in statiunea Harghita Bai zapada a atins 15 centimetri. Accesul in statiune s-a facut ieri-dimineata cu dificultate din cauza ninsorii viscolite care a incarcat arborii de zapada. Prima zapada a cazut si in zona Intorsurii Buzaului, stratul masurand in medie 5 centimetri, in timp ce temperatura a coborat pana la 0 grade Celsius. In schimb, la Balea Lac, in judetul Sibiu, ninsoarea a inceput inca de sambata de la pranz astfel ca ieri-dimineata stratul de zapada era de 21 de centimetri. Peste 20 de centimetri a fost stratul de zapada depus si in Masivul Parang, la o altitudine mai mare de 1.800 de metri, in timp ce in Retezat a ajuns la o grosime de 10 centimetri. "Ninge de doua zile, iar primii turisti au urcat deja in statiunea Parang. Zapada poate fi intalnita incepand cu altitudinea de 1.100 de metri, iar la cota 1.500 masoara 17 centimetri. La altitudini de peste 1.800 de metri, stratul de zapada depaseste 20 de centimetri", a decla­rat ieri, pentru Agerpres, seful Salvamont Petrosani, Dumitru Barlida.

Conform prognozei, la munte, la peste 1.600 de metri altitudine, va mai ninge si temperaturile vor fi extrem de scazute, in timp ce in zonele joase sunt asteptate ploi consistente.
Click pentru imagini in direct, pe webcam Jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: ninsoare balea lac zăpadă