x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aberaţiile angajaţilor de la AMPOSDRU şi acuzaţiile beneficiarilor

Aberaţiile angajaţilor de la AMPOSDRU şi acuzaţiile beneficiarilor

de Diana Scarlat    |    14 Mar 2012   •   12:22
Aberaţiile angajaţilor de la AMPOSDRU şi acuzaţiile beneficiarilor

Noul ghid al beneficiarului face imposibila absorbtia de fonduri europene pe Axa 2.3. Dupa ce si-au facut calculele in functie de noile conditii, potentialii beneficiari au ajuns la concluzia ca doar cineva care ar porni la drum cu hotararea de a frauda sistemul ar putea accesa fonduri pe aceasta axa, pentru ca noile conditii fac imposibila acoperirea cheltuielilor necesare unui astfel de proiect.

Reprezentantii AM POSDRU au raspuns acestor acuzatii ale beneficiarilor prin pasaje decupate din legislatia in vigoare sau din ghid, justificand erorile semnalate, fara a incerca sa le gaseasca o rezolvare sau sa contribuie la comunicarea intre parti: 'Procesul de consultare publica referitor la Ghidul Solicitantului – Conditii Specifice pentru DMI 2.3 a avut loc in perioada 20.01 – 20.02.2012; observatiile si recomandarile primite au fost centralizate, urmand ca acestea sa fie analizate in perspectiva elaborarii unei variante finale a Ghidului Solicitantului'.

Aberatiile sunt nenumarate. Unul dintre aspectele importante ale noului ghid al beneficiarului pentru Axa 2.3 este excluderea, fata de ghidul anterior, din grupul tinta, a managerilor. Este specificat in noul ghid ca aceia care vor alege in grupul tinta persoane necalificate vor beneficia de un punctaj suplimentar. Asta inseamna ca proiectele se adreseaza angajatilor necalificati. Sa vedem ce ar insemna asta, conform ghidului: Cine ar fi dispus sa angajeze 1.429 de necalificati la firma lui si care-ar fi interesul acestui angajator de a-i trimite ulterior la cursuri de calificare pe banii lui si ai Uniunii Europene, timp de sapte luni, cu opt ore pe zi?

Un exemplu, la fel de aberant ca si noul ghid: Cine isi permite sa angajeze 1.429 de femei de serviciu necalificate in cadrul unei firme, ca sa le califice, prin acest gen de cursuri, cu 320 de ore pentru a le transforma in femei de serviciu calificate (nivelul I), cu 640 de ore, pentru a le transforma in secretare (nivelul II), sau cu 1.080 de ore pentru a le transforma in 1.429 de manageri de proiect (nivelul III, pentru studii superioare) – presupunand ca cele 1.429 de femei de serviciu necalificate sunt si absolvente de studii superioare?

In legatura cu excluderea managerilor din grupul-tinta, AM raspunde evaziv si contradictoriu: “(...) managerii reprezinta grup tinta pentru activitatile de tip Sprijinirea campaniilor de constientizare si informare (pornind de la premisa ca, pentru a sustine participarea angajatilor din subordine la programe de formare, managerii trebuie sa constientizeze nevoile de formare ale angajatilor respectivi)', dar “Stadiul actual al implementarii POSDRU determina orientarea finantarii in cadrul viitoarei cereri de propuneri de proiecte strict catre acele activitati menite sa creasca accesul si participarea angajatilor la programe de calificare/ recalificare, prin urmare, activitatile complementare (cum sunt cele de constientizare) nu au mai fost incluse in lista activitatilor eligibile', asta desi beneficiarii stiu ca exista obligativitatea campaniilor de constientizare si informare.

“Primul aspect este legat de grupul tinta eligibil: in noul ghid pentru 2.3, publicat in ianuarie 2012, la pagina 10, se mentioneaza faptul ca activitatea de calificare in domenii nonagricole care se adreseaza exclusiv persoanelor angajate din mediul rural se realizeaza in cadrul domeniului major de intervenetie 5.2: Promovarea sustenabilitatii pe termen lung a zonelor rurale in ceea ce priveste dezvolatrea resurselor umane si ocuparea fortei de munca. Asta inseamna ca angajatii care-si desfasoara activitatea in zonele rurale nu sunt eligibili pe aceasta axa prioritara, aspect care vine in contradictie cu specificul axei prioritare 2: Corelarea invatarii pe tot parcursul vietii cu piata muncii', precizeaza unul dintre potentialii benficiari.

Axa prioritara 2.3 se refera la activitati de training pentru angajati, nu pentru persoane aflate in cautarea unui loc de munca, pentru someri sau pentru personae care urmeaza sa fie incluse pe piata muncii. Conform acestei mentiuni din ghidul publicat pentru consultare, este un nonsens ca trainingul angajatilor din zona rurala sa se faca in cadrul axei prioritare 5.2 care se refera la someri si persoane care se ocupa cu agricultura de subzistenta. “Consider ca persoana care a scris acest ghid nici macar nu cunoaste notiuni generale despre axele prioritare ale POSDRU', mai spune unul dintre potentialii beneficiari. In legatura cu pasajul care exclude din grupul-tinta persoanele din mediul rural, AM interpreteaza altfel formularea, explicand ca “activitatile de formare, cofinantate in cadrul DMI 2.3 nu se pot adresa exclusiv persoanelor angajate din mediul rural. Acest fapt nu inseamna ca angajatii care isi desfasoara activitatea in mediul rural nu pot fi inclusi in grupul-tinta al unui proiect finantat in cadrul DMI 2.3, ci induce obligativitatea pentru beneficiari de a recruta in grupul tinta si angajati din mediul urban'.

Al doilea aspect este legat de conditionarea valorii totale a cererii de finantare cu un pret fix per angajat care este supus actiovitatii de training. “Dupa parerea mea, preturile publicate in ghid, respectiv 350 de euro pentru calificari nivel I, 700 de euro pentru calificari nivel II si 1.050 de euro pentru calificari nivel III sunt prohibitive si paguboase pentru beneficiarii de proiecte, pentru ca 350 de euro este un pret minimal si uneori nesatisfacator pentru un cures de calificare. In momentul acesta, pe piata, furnizorii deja autorizati pentru formare continua au preturi mult mai mari de 350 de euro/cursant', pune unul dintre potentialii beneficiari. In afara de asta, in cadrul unui proiect, beneficiarul trebuie sa-si acopere, in afara de activitatea care tine strict de training si activitatea de autorizare a cursurilor, activitatea de management de proiect, activitatea de achizitii publice, ativitatea obligatorie conform, contractului in vigoare dintre AMPOSDRU si beneficiari, referitoare la mijloacele de infortmare si publicitate. Practic, cu 350 de euro per cursant nu se pot acoperi aceste cheltuieli. In plus, tariful perceput de un formator este intre 150 si 200 de lei pe ora. In anumite cazuri, grupele sunt destul de restranse, dat fiind faptul ca persoanele nu sunt uneori din aceeasi zona gografica. “Situatia este destul de grava, pentru ca, din activitatile eligibile pe axa 2.3 au fost scoase cele de certificare a competentelor profesionale. Se presupune ca inclusiv angajatii care datorita desfasurarii unei activitati practice in meseria pe care o fac, angajati care nu ar mai avea nevoie de practca, sunt obligati sa fie instruiti inclusuv pentru modulele pentrru care au deja competente, conform acestui ghid al solicitantului. Asta inseamna ca respecticvii angajati vor fi obligati sa lipseasca din programul de lucru intre 320 si 1.080 de ore. E foart greu de gasit un beneficiar care sa fie de acord ca angajatii lui sa lipseasca un numar atat de mare de ore de la birou, dat fiind faptul ca avem o limitare si in privinta subventiei pentru acesti participanti la programul de formare, subventie care are un barem absolut ridicol: cuprins intre 4 si 6 lei/ora in functie de tipul de calificare, fiind supusa si ea impozitului de pe venit. Acesti cursanti sunt scosi de la locul de munca, nu li se ofera o subventie decenta, care sa fie motivanta atat pentru ei, cat si pentru angajatorul respectiv, care trebuie sa-si platesca angajatii in continuare, pe toata perioada trainingului. Cei care sunt locati la o oarecare distanta de zona in care se desfasoara trainingul, practic nu-si pot acoperi nci macar cheltuielile cu transportul', mai arata potentialii beneficiari.

Referitor la evaluarea si certificarea competentelor dobandite in alte contexte decat cele formale, reprezentantii AM spun ca, intr-adevar, acest tip de activitati nu au fost incluse in versiunea Ghidului Solicitantului postata spre consultare publica, dar ca “in cadrul procesului de consultare, mai multi potentiali beneficiari au mentionat interesul crescut pentru activitati de acest tip, astfel incat, in prezent, luam in calcul includerea lor in versiunea finala a ghidului'.

Calculele arata ca pentru un minimum de 50 de cursanti - prevazuti in ghid - pentru calificare nivel I, pretul final al cererii de finantare este de 17.500 de euro. Daca vrei toti banii, 500.000 de euro, trebuie sa ai intre 1.429 de cursanti pentru nivelul I, 715 pentru nivelul II si 476 pentru nivelul III. Urmatoarea aberatie este legata de numarul de ore, pentru ca ar trebui sa scoti din productie, cu opt ore pe zi, 476 de angajati, timp de sapte luni (1.080 de ore pentru nivelul III), 715 necalificati pentru 640 de ore sau 1.429 de necalificati pentru 320 de ore (cu maximum 8 pre pe zi, in zilele lucratoare).

Date fiind aceste calcule, cei care au accesat pana acum fonduri europene si au fost de buna credinta, spun ca nu mai pot face proiecte in aceste conditii, iar cei care le vor face nu vor putea sa respecte cerintele, daca nu se vor schimba toate aceste aspecte aberante din ghid. “Numai cei care fraudeaza, in sensul ca nu vor face cursurile pe care le declara, urmand sa ia banii si sa-i bage in buzunar, ar putea sa-si doreasca sa aceseze axa 2.3 in aceste conditii', mai spune unul dintre beneficiarii de proiecte POSDRU.

In legatura cu diminuarea fondurilor pana la stadiul in care beneficiarii nu-si mai pot acoperi cheltuielile, AM justifica: “pragurile maximale ale alocarii financiare per angajat inclus in grupul tinta au fost propuse avand in vedere, pe de o parte tinta stabilita in cadrul POSDRU in ceea ce priveste numarul angajatilor care participa la programe de calificare/ recalificare, iar pe de alta parte alocarea financiara disponibila in cadrul DMI 2.3'.

Referitor la intentia de a frauda aceste fonduri, AM raspunde cu un slogan: “Precizam ca facem tot posibilul pentru a ne asigura, prin intermediul verificarilor si vizitelor la fata locului, anuntate si neanuntate, ale reprezentantilor institutiilor competente, ca tentativele de frauda sunt identificate si masurile legale sunt demarate in cel mai scurt timp cu putinta. Una dintre prioritatile Ministerului Muncii, este accelerarea gradului de absorbtie prin urgentarea implementarii recomandarilor formulate de reprezentantii Comisiei Europene si a institutiilor responsabile la nivel national astfel incat sa fie realizata o buna gestiune a proiectelor finantate din Fondul Social European si totodata sa fie asigurata o crestere a gradului de ocupare a fortei de munca inclusiv prin programe de formare profesionala a angajatilor!'

×