x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ABIA ACUM! Utilizatorii care își plătesc facturile de apă și canalizare NU VOR FI DEBRANȘAȚI din cauza restanțierilor!

ABIA ACUM! Utilizatorii care își plătesc facturile de apă și canalizare NU VOR FI DEBRANȘAȚI din cauza restanțierilor!

30 Mar 2015   •   22:25
ABIA ACUM! Utilizatorii care își plătesc facturile de apă și canalizare NU VOR FI DEBRANȘAȚI din cauza restanțierilor!
Sursa foto: ABIA ACUM! Utilizatorii care își plătesc facturile de apă și canalizare NU VOR FI DEBRANȘAȚI din cauza restanțierilor!

Utilizatorii care își plătesc facturile de apă și canalizare nu pot fi debranșați, din cauza restanțierilor, de la rețelele publice de distribuție a apei, a decis, luni, plenul Senatului prin adoptarea unei propuneri legislative pentru completarea Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.

Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, inițiată de senatorul UNPR Haralambie Vochițoiu, a fost adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, cu 79 de voturi pentru, 33 împotrivă și 4 abțineri.

Potrivit raportului Comisiei pentru administrație, însușit de plen, Legea a fost completată cu prevederea potrivit căreia "operatorii nu au dreptul să sisteze furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și canalizare acelor utilizatori din imobilele condominiale care achită contravaloarea serviciilor furnizare-prestare, iar debitele utilizatorilor care nu achită contravaloarea serviciilor furnizare-prestare aflați în imobilele condominiale pentru care nu există modalitatea tehnică de debranșare individuală, vor fi recuperate în instanță".

Propunerea legislativă va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, cu rol decizional în acest caz.

×