x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident feroviar la Miercurea Ciuc: Un tren a lovit un TIR blocat pe şine

Accident feroviar la Miercurea Ciuc: Un tren a lovit un TIR blocat pe şine

23 Sep 2011   •   05:35

Circulatia feroviara este blocata, in aceasta dimineata, intre Miercurea Ciuc si Brasov, dupa ce un tren personal care circula dinspre Ciceu spre Brasov a lovit un TIR incarcat cu bere. Doua persoane au fost ranite in urma accidentului.

Potrivit sefului Politiei Transporturi Feroviare Harghita, comisar sef Constantin Nut, la ora 4:20, un tren personal Ciceu - Brasov a izbit remorca unui TIR incarcat cu bere, care a ramas blocat pe calea ferata, la intarea in Miercurea Ciuc, din cauza unei defectiuni la cutia de viteze.

In urma impactului, cabina autotrenului a intrat intr-o casa, unde se afla o familie, intre care si doi copii, in timp ce remorca acestuia a inconjurat un vagon de tren si a fost tarata aproape 150 de metri.

De asemenea, mecanicul de locomotiva si soferul TIR-ului au fost raniti, anunta Mediafax.

La ora transmiterii acestei stiri, circulatia feroviara intre Miercurea Ciuc si Brasov este blocata.

×