Un barbat in varsta de 42 de ani, din municipiul Motru, angajat ca ajutor de miner la Exploatarea Subterana Lupoaia din cadrul Societatii Nationale a Lignitului Oltenia (SNLO), a murit, in aceasta dimineata, intr-un accident de munca.
Seful ITM Gorj, George Romanescu, a declarat ca barbatul se afla in subteranul exploatarii in momentul cand a fost surprins de o grinda si ranit in zona capului, leziunile provocandu-i decesul. Acesta lucra la exploatarea miniera de mai bine de 20 de ani.
"In jurul orei 3:30, o persoana in varsta de 42 de ani a fost lovita in zona capului de o grinda care facea parte din sustinerea suplimentara dintre sectia 7 si front. Acesta lucra ca ajutor de miner, era casatorit si avea doi copii. La fata locului s-a deplasat o echipa de inspectori de munca care continua cercetarile", a spus George Romanescu, potrivit Agerpres.
In acest caz a fost deschisa o ancheta si de catre Politia Municipiului Motru, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe langa Judecatoria Motru.
"Noi am fost sesizati in jurul orei 5:00 de catre directorul Exploatarii Miniere Lupoaia despre incident. Din primele informatii se pare ca barbatul a fost surprins de o grinda, iar leziunile produse in zona capului i-au fost fatale. Urmeaza sa fie continuate cercetarile sub coordonarea unui procuror si cu echipa de inspectori de munca pentru a clarifica imprejurarile in care s-a produs evenimentul", a mentionat purtatorul de cuvant al IPJ Gorj, Daniel Tica.