Cel de-al nouălea episod al emisiunii „Insula iubirii” va aduce multă adrenalină atât în rândul concurenților, cât și în rândul telespectatorilor Antena 1. Luni, 26 iunie, de la ora 20:30, adevăruri greu de înfruntat ies la iveală, iar unii dintre concurenți sunt puși în situația de a se confrunta cu consecințele propriilor alegeri sau comportamente.
Una dintre aceste concurente este chiar DeeDee care va plăti un preț dureros pentru imprudențele sale, căzând de pe unul dintre ATV-uri aduse pe insula fetelor. De ce DeeDee este singura persoană care s-a accidentat, în ce condiții a căzut, ce a făcut concurenta cu o noapte înainte sunt doar câteva întrebări care își vor găsi răspunsuri în acest episod. Mai mult, după internarea în spital, unde a fost transportată imediat după incident, setul de analize efectuat a scos la iveală niște informații grave care îi vor surprinde atât pe producătorii emisiunii, cât și pe Robert, iubitul lui DeeDee, chemat la spital să fie alături de ea.
Tot în acest episod, Bianca ia o decizie radicală în ceea ce-l privește pe Liviu, cu scopul ca ea să se cunoască mai bine, să își dea seama de autenticitatea relației și sentimentelor pe care le poartă pentru iubitului ei, aflat la câțiva kilometri depărtare. Decizia ei va fi comunicată și lui Liviu, prin intermediul lui Radu Vâlcan care îi va arăta acestuia declarațiile Biancăi. Cum va reacționa Liviu și ce va spune la auzul veștilor, telespectatorii vor vedea luni, 26 iunie de la ora 20:30.
În acest episod Andy și Diana își consumă relația, pe „Insula iubirii” având loc prima scenă fierbinte. Ce va spune Ben când va vedea imaginile și ce decizie va lua în privința celor doi, fanii emisiunii vor descoperi în cel de-al nouălea episod. Și Cătălin și Nicoleta sunt bulversați de lucrurile care se întâmplă și încearcă să se integreze fiecare pe insula lui.