
Actele de Stare Civilă vor fi disponibile exclusiv în format electronic
Potrivit ordonanței adoptate de Guvern anul trecut, începând cu 31 martie 2025, ofițerii de stare civilă vor completa primul exemplar al registrului în format electronic, păstrând o variantă pe hârtie doar pentru arhivă. Al doilea exemplar al actelor va fi disponibil exclusiv în sistem digitalizat.
Implementarea acestui sistem va fi extinsă și pentru românii din diaspora, însă abia din 24 septembrie 2025. Până atunci, actele emise de ambasade și consulate vor continua să fie completate manual, potrivit Gândul.
Investiție majoră pentru digitalizare
Proiectul de digitalizare a actelor de stare civilă este dezvoltat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) cu sprijinul fondurilor europene. Valoarea totală a investiției se ridică la aproape 185 de milioane de lei, dintre care 156 de milioane sunt fonduri nerambursabile.
Actele necesare pentru Căsătorie în 2025
Pentru încheierea cununiei civile, cuplurile trebuie să prezinte următoarele documente:
- Buletinele de identitate (original și copie)
- Certificatele de naștere (original și copie)
- Certificatul medical prenuptial, valabil 14 zile
- Documente care atestă încheierea unei căsătorii anterioare (dacă este cazul)
Ceremonia civilă poate avea loc la cel puțin 11 zile și cel mult 30 de zile după depunerea declarației la primărie. În situații speciale, cum ar fi problemele medicale ale unuia dintre viitorii soți, cununia poate fi oficiată într-o altă locație, cu aprobarea primarului.
În plus, cuplurile vor trebui să declare că nu există impedimente legale și să aleagă numele de familie, precum și regimul matrimonial. Dacă optează pentru un regim diferit de cel legal, va fi necesară o convenție matrimonială încheiată la notar.
