După acest moment, vom avea cu toţii un portofel electronic în care se vor regăsi de la certificatul de naştere la diplomele de studiu sau calificare.
"Tot ce înseamnă documente vor fi digitalizate de statele membre și vor avea aceeași platformă.
Astfel încât, de aici încolo, sistemele de parcare din Europa vor fi identice pe același sistem, astfel că cetățeanul român care va merge în Franța plătește parcarea pe aceeași platformă, cum și francezul plătește în România pe aceeași platformă.
Statele membri au 2-3 ani timp de implementare a acestor lucruri.
Mai mult de atât, certificatul de naștere trebuie să fie digital, certificatul de căsătorie, certificatul de deces sau de divorț.
Toate aceste acte, în următorii 2-3 ani, trebuie să fie digitalizate. Din ce știu eu, guvernul român are un program de digitalizare a acestor acte începând cu anul 2024, ceea ce înseamnă că suntem într-un ritm foarte bun de implementare a acestor documente", a spus Gheorghe Falcă, europarlamentar, sâmbătă, la emisiunea Be EU, de la Antena 3 CNN.
De asemenea, şi dosarul medical al fiecăruia dintre noi va trebui să aibă acelaşi viitor, urmând digitalizarea. Astfel, dosarul medical va fi disponibil în toate statele UE, în cazul în care vom vea nevoie de el.
Termenul la care actele trebuie digitalizate este 2026, iar bani avem, mai spune Gheorghe Falcă.
Ar mai fi un aspect: românii ar putea fi circumspecţi la această schimbare.
"Termenul de finalizare este de cel mult trei ani, astfel că în 2026, el trebuie implementat.
Există fonduri suficiente în PNRR pentru digitalizare.
(...) Vom avea grijă ca toate datele digitalizate să fie complet securizate.
Sunt sigur că în campania electorală va fi temă de dezbatere", a conchis Gheorghe Falcă.