Catalin Catoiu "Teava", muzician si actor de filme si telenovele, va fi numit consilier pe probleme de imagine al premierului Mihai Razvan Ungureanu.
Decizia de numire in functie nu a fost inca semnata, dar Catoiu a mers deja pe teren cu premierul Ungureanu, la Forumul IMM-urilor si la prezentarea raportului de activitate a Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, afirmand ca doreste sa vada despre ce este vorba si care ii vor fi atributiile.
"Primul-ministru are o imagine foarte buna, iar eu, daca voi prelua aceasta functie, fac tot ce trebuie ca sa o conserv", a declarat Catalin Catoiu, potrivit Mediafax.
Poreclit de prieteni inca din copilarie "Teava", Catalin Catoiu, in varsta de 50 ani, a mai lucrat cu Ungureanu, ca si cameraman, la Ministerul Afacerilor Externe. In anii '70, Catoiu a fost membru al formatiei de muzica Progresiv ABC, iar din 2003 a cantat in formatia VH 2.
In 1981 a fost cameraman la TVR, apoi a devenit director de imagine la televiziunea nationala, dar a lucrat si in Guvern, in mandatul de premier al lui Petre Roman.
A realizat videoclipuri muzicale, a jucat rolul personajului "Teava" din serialul TV "Pacatele Evei", apoi in serialul "La Bloc"- rolul lui Marcu si serialul "Om bogat, om sarac", rolul lui Muresan.
In 2008, a fost distribuit intr-un rol secundar din filmul "Supravietuitorul" regizat de Sergiu Nicolaescu, pentru ca in 2009 sa apara in rolul lui Chivu Carciumaru din telenovela "Aniela".
Cea mai recenta aparitie este in rolul unui medic ginecolog in telenovela "Iubire si Onoare", precum si in serialul "Pariu cu viata", care ruleaza si in prezent la PRO TV. El apare si in noul film regizat de Sergiu Nicolaescu, "Ultimul corupt din Romania".