x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Actrițele Adriana Trandafir, Rodica Mandache și Adela Mărculescu au primit titlul de profesor emerit

Actrițele Adriana Trandafir, Rodica Mandache și Adela Mărculescu au primit titlul de profesor emerit

de Diana Scarlat    |    05 Oct 2016   •   10:21
Actrițele Adriana Trandafir, Rodica Mandache și Adela Mărculescu au primit titlul de profesor emerit

Facultatea de Arte a Universității Hyperion și-a deschis porțile printr-o ceremonie de excepție, în cadrul căreia li s-a acordat titlului de profesor emerit actrițelor Adela Mărculescu, Adriana Trandafir și Rodica Mandache. Cele trei mari nume ale scenei românești sunt cadre didactice la Facultatea de Arte a Universității Hyperion și au fost aplaudate la scenă deschisă de colegi și de propriii lor studenți.

„Este un moment emoționant această recunoaștere pe care Universitatea Hyperion o dă unor valori prezente în Universitatea noastră, unor valori ale culturii românești, unor simboluri pe care cu toții le cunoașteți, le admirați. Este vorba despre decernarea titlului de profesor emerit pentru trei mari actrițe”, a declarat rectorul Univ. Hyperion, prof. univ. dr. Sever Spânulescu. Cele trei somități ale scenei au avut chiar emoții mai mult decât pe scenă, la festivitatea de premiere care a marcat deschiderea noului an universitar. „Această diplomă, această clipă de fapt, aș vrea să i-o dăruiesc lui Sebi (Eusebiu) Ștefănescu, pentru că el m-a adus aici și cred că de acolo de sus e fericit ca și mine pentru acest moment. Nu cred că măreția unui om se măsoară prin statutul lui. Singura măsură este calea și dezvoltarea lui personală și morală. Această diplomă pentru mine reprezintă tot un drum. Întotdeauna oamenii vor să trăiască pe culmi, spunea Paler, dar adevărata fericire constă în felul în care escaladezi muntele”, a spus Adriana Trandafir, actriță și prof. la Facultatea de Arte a Universității Hyperion.

Cu emoție a primit felicitările și aplauzele colegilor și Rodica Mandache, actriță și profesor la Facultatea de Arte a universității. „Vă mulțumesc foarte mult! Momentele de fericire nu știi cât o să te cuprindă și cât o să te răvășească. Acest moment e mai mult decât mi-am închipuit. E foarte bine să fii recunoscut ca valoare de oamenii cu care lucrezi și sper să fiu la fel de fericită și de acum încolo, cum am fost până acum”, a spus actrița.

Și Adela Mărculescu, actriță și profesor la Facultatea de Arte a Universității Hyperion și-a amintit cu mare plăcere cât de mult timp a contribuit la formarea noilor mari nume ale scenei românești, alături de colegii de la universitate. „Vă mărturisesc faptul că în viața mea nu am contabilizat niciodată nimic: nici banii, nici viața, nici ce s-a întâmplat. Nu pot să nu-mi amintesc că, totuși, de aproape 27 de ani sunt în această facultate. Așa îmi dau seama câți ani am eu, că nu vreau să mă gândesc nici la asta. Vă spun cu mare plăcere, cu mare bucurie,  și sper că și cu multă dăruire, mi-am făcut această meserie pe care chiar o iubesc și asta înseamnă că vă iubesc foarte mult pe voi – studenții”, a declarat în fața publicului numeros actrița Adela Mărculescu.

La finalul ceremoniei s-a ținut și un moment de reculegere pentru doi foști mari artisti și profesori, la rândul lor, ai Facultății de Arte a Universității Hyperion, Geo Saizescu și Eusebiu Ștefănescu. „Nu pot să nu-mi amintesc de Geo Saizescu și de Eusebiu Ștefănescu. Să ținem un moment de reculegere și să-i aplaudăm. Au iubit foarte mult această facultate!”, a mai spus actrița Adela Mărculescu.

×